Aventura avea să ducă la naşterea singurei maşini franţuzeşti produse exclusiv în afara Franţei, rămasă în istoria noastră sub numele de Oltcit.
Oltcit, Citroënul din Olt, sau alternativa mai tinerească la Dacia 1300, a fost una dintre cele mai interesante aventuri industriale ale României. Una fără final fericit, din păcate, dar care ne arată cât de complicate sunt deciziile economice, indiferent de regimul politic care le ia. În această scurtă istorie, nu voi insista asupra caracteristicilor tehnice ale maşinii, ci mai degrabă pe lucruri mai puţin cunoscute, dar care merită scoase la iveală.
În căutarea unui partener pentru autoturisme de oraş
La începutul anilor ’70, conducerea comunistă a României dorea să accelereze planul de industrializare rapidă a ţării, fără a ţine cumva cont de necesităţile reale ale economiei româneşti sau de pregătirea unor industrii pe orizontală capabile să intre rapid pe profit. Din acest motiv, sunt construite combinate siderurgice mamut, capabile să furnizeze cantităţi uriaşe de tablă către industria grea, dar şi către cea constructoare de maşini. Toate acestea sunt făcute prin accesarea unor credite externe care se dovedesc apoi extrem de scumpe, fără ca România să fie capabilă să exporte suficiente produse industriale pentru a le plăti la timp. Urma să plătim cu toţii această politică iresponsabilă în anii ’80, când datoriile au fost achitate mai ales prin exportul de alimente.
În contextul crizei petrolului din 1973, preţul energiei creşte dramatic, iar industria producătoare de autoturisme din Vest are foarte mult de suferit. În România, însă, cozile de aşteptare pentru Dacia 1300 se întind pe mai mulţi ani, iar Ceauşescu îşi doreşte o maşină mai mică, special concepută pentru oraş, şi mai ales economică. Se naşte, aşadar, un context propice pentru a crea prima maşină low-cost pregătită a fi exportată atât în Europa de Est, cât şi în ţările vestice.