România, pusă de ISIS pe lista celor 60 de ţări din „coaliţia diavolilor”. „Flăcările războiului vă vor arde în final”
This browser does not support the video element.
În înregistrarea care durează puţin peste patru minute, o imagine prezintă steagurile a 60 de ţări despre care teroriştii de la Stat Islamic susţin că fac parte dintr-o coaliţie globală ce luptă împotriva lor, relatează Daily Mirror în ediţia online.
Printre cele 60 de ţări figurează Marea Britanie, Statele Unite, Japonia, Canada, Franţa şi Australia.Potrivit înregistrării video, difuzată marţi de Centrul Media Al-Hayat al grupării Stat Islamic, din „coaliţia diavolilor” fac parte de asemenea România, Republica Moldova, Ucraina, Bosnia-Herţegovina, Malta, Elveţia şi Israelul.
În înregistrarea de patru minute şi 13 secunde, realizată în stil hollywoodian şi însoţită de o voce cu accent american, gruparea SI se laudă că şi-a extins teritoriul, afirmând că este deja mai mare decât Marea Britanie şi de opt ori cât Belgia, precizează The Huffington Post UK.
Sunt prezentate de asemenea imagini cu preşedintele american Barack Obama şi predecesorii săi George W. Bush şi Bill Clinton, precum şi cu fostul premier britanic Tony Blair. „Iată coaliţia diavolilor, la care se alătură Iranul, Turcia şi Rusia”, afirmă vocea din înregistrare, care ameninţă: „Flăcările războiului vă vor arde în final (…). Aliatul nostru este cel mai mare. El este Allah şi toată gloria este a lui”.
O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia.
Separat, Rusia a lansat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident.
Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, care ocupă regiuni din Irak, Siria, Libia şi Egipt, unde a proclamat un „califat islamic”.
Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, a afirmat însă, într-un interviu acordat agenţiei ungare MTI, că toate ţările membre NATO au contribuţii la operaţiunile coaliţiei internaţionale coordonate de SUA împotriva reţelei teroriste Stat Islamic.
Sursa: Mediafax