Călătoria în spaţiu a devenit realitate. ”Ne-am plimbat până la al nouălea cer” – VIDEO

26 11. 2015, 09:00
O companie americană lansează ideea unui proiect grandios de realizare a excursiilor spaţiale pentru turişti.
 
Fondatorul Amazon, Jeffrey P. Bezos, a investit o parte din averea sa în visurile spaţiale, instituind o companie de rachete numită Blue Origin (Originea Albastră). Recent, Blue Origin a lansat racheta sa New Shepard, numită în cinstea lui Alan Shepard, primul american care a explorat spaţiul într-un zbor suborbital în 1961.
 
Racheta a trimis o capsulă care, de fapt, transporta pasageri cu bilete plătite, într-o excursie suborbitală la o înălţime de 100,5 kilometri, mai sus de lansarea precedentă din apropierea de Van Horn în West Texas, SUA. Aceasta a fost lansată chiar deasupra altitudinii de 100 de kilometri, care este considerat începutul spaţiului cosmic.
 
 
Capsula a aterizat pe sol datorită paraşutelor, deschise după 11 minute după ce s-a desprins de rachetă. Racheta, pornind din nou motoarele, s-a întors înapoi, în jos, la rampa de lansare cu 71 km pe oră, viteză destul de mare, dar care a prevenit orice deteriorare. A aterizat la mai puţin de 2 metri de la ţinta sa.
 
“A fost un zbor сât se poate de obişnuit. Ne-am plimbat până la al nouălea cer”, a declarat Jeffrey Bezos. Un alt zbor de testare a fost efectuat în luna aprilie, atunci lansarea şi aterizarea capsulei au fost perfecte, racheta, însă, s-a prăbuşit din cauza unei defecţiuni la sistem hidraulic. Bezos a spus că inginerii au înlocuit sistemul hidraulic cu unul nou.
 
Compania, cu sediul în Kent, Washington în SUA, vinde spaţiul din capsulele rachetelor din timpul zborurilor de încercare pentru diverse experimente de cercetare şi intenţionează să mai iniţieze un zbor anul viitor. „Nu există nici un motiv pentru a nu face acest lucru”, a spus Bezos.
 
Zborurile comerciale pentru turişti, din West Texas, ar putea începe în câţiva ani. Blue Origin nu a început să vândă, încă, bilete fiindcă nu au decis asupra costului unui zbor, ce ar oferi aproximativ patru minute de plutire.
 
La fel ca şi cei de la Space X, o altă companie de lansarea a rachetelor, Jeffrey Bezos şi Blue Origin consideră că rachetele reutilizabile pot reduce foarte mult costurile de a ajunge în spaţiu. Cele mai multe rachete, astăzi, zboară doar o singură dată, distugându-se  când ajung înapoi pe pământ, după epuizarea combustibilului.
 
SpaceX a avut o abordare similară în încercarea de a recupera prima etapă prin rachetele Falcon 9, ajungând foarte aproape de aterizarea pe o platformă plutitoare în Oceanul Atlantic.
 
Aceeaşi tehnologie va fi utilizată şi de o rachetă mai mare a Blue Origin, care urmează să fie lansată pe orbita de la Cape Canaveral din Florida.”Tot ceea ce am învăţat aici, pe New Shepard, este complet aplicabil şi pentru rapelul nostru orbital”, a spus Bezos.
 
Oficialii de la Blue Origin nu au vorbit în detaliu despre scopul comercial al lansării rachetei mai mari, dar Bezos a afirmat cu tărie că ideea este de a trimite oameni în spaţiu. Compania ar putea concura, de asemenea, şi în domeniul lansărilor de sateliţi comerciali şi militari.
 
Sursa: The New York Times