Atacatorii din Paris ar fi fost drogaţi cu o substanţă dezumanizantă. Supravieţuitorii au povestit cu groază cum se comportau teroriştii
Captagonul conţine fenetilamină, o amfetamină înscrisă de mai bine de 30 de ani pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de substanţe psihotrope. Produsul este cunoscut pentru senzaţia de forţă extraordinară pe care o induce, de invincibilitate.
Imediat după ce efectele dispar, apare o formă de psihoză, o alterare a funcţiilor mentale şi o stare de depresie care ia locul euforiei. În acest interval nicio durere şi nicio frică nu mai sunt resimţite de consumator. Aşa se face că un terorist interceptat cât este sub efectul acestui drog nu va fi în niciun caz sensibil la niciun fel de presiuni sau ameninţări, psihice sau fizice.
Cei care au supravieţuit masacrului de la Bataclan povestesc că atacatorii aveau aerul că sunt complet dezumanizaţi, comportament care corespunde efectelor produse de acest drog. Nimeni nu a uitat însă nici imaginile cu atacatorul de la Sousse (Tunisia), Seifeddine Rezgui, cu arma în mână, mergând surâzător pe plajă. Aceasta pentru că, sub efectul unui astfel de drog, a ucide un om este un act fără însemnătate.
Captagonul este vândut în prezent luptătorilor din Armata Siriană Liberă, combatanţilor Frontului al Nosra şi grupării Statul islamic iar comercializarea lui merge extraordinar de bine pentru traficanţii din regiune care sunt ajutaţi de haosul din Siria. „Azi nimanui nu-i pasă cu adevărat de religie”, spune unul dintre jihadişti comentând faptul că Islamul interzice de fapt orice consum de droguri.