Măsură desprinsă din filme în Indonezia: condamnaţii la moarte pentru trafic de droguri vor fi păziţi de crocodili flămânzi. Ce alte animale mai vrea să aducă la închisoare
Budi Waseso va călători în mai multe zone din arhipeleag pentru a găsi cei mai feroce crocodili care să păzească închisoarea.
”Nu poţi mitui crocodilii. Nu poţi să îi convingi să îi lase pe deţinuţi să scape”, este explicaţia lui Waseso pentru planul său.
Planul anunţat de acesta vine în contextul în care în Indonezia există deja unele dintre cele mai aspre legi anti-drog din lume. Pedeapsa pentru traficul de droguri este execuţia prin împuşcare, ceea ce i-a atras numeroase critici internaţionale.
Joko Widodo, preşedintele ţării, a susţinut, însă, că Indonezia se confruntă cu o ”urgenţă naţională” legată de creşterea consumulului de droguri şi de aceea traficanţii trebuie executaţi. Acest lucru este cauzat şi de faptul că mituirea gardienilor închisorilor de către traficanţii şi consumatorii de droguri este o practică frecventă în această ţară.
Datele Ministerului Justiţiei arată că cel puţin 121 de persoane sunt în prezent condamnate la moarte în Indonezia — dintre care 35 străini — cea mai mare parte pentru infracţiuni legate de droguri.
De ce soluţia nu va fi, însă, foarte eficientă
Herpetologii şi biologii sunt, însă, de o altă părere. Dave Steen, un cunoscut herpetolog de la Universitatea Auburn, afirmă că, spre deosebire de câinii de pază, crocodilii nu pot fi domesticiţi. ”Sunt animale sălbatice şi e puţin probabil să facă distincţia între un deţinut care vrea să evadeze, un oficial al închisorii sau pur şi simplu un trecător curios”, afirmă el.
La rândul său, herpetologul Greg Pauly, de la Muzeul de Istorie Naturală din Los Angeles, afirmă că un şanţ cu crocodili serveşte aceluiaşi scop pe care îl are un zid – să restricţioneze trecerea. ”Desigur, există o uşă în perete pe care un paznic mituit o poate deschide, dar este, de asemenea, şi un pod sau o barcă pe şanţul cu apă spre care un gardian mituit ar putea oferi accesul. Pur şi simplu nu se poate scăpa de elementul uman în această situaţie”, a mai spus el.
Totodată, acesta afirmă că în Indonezia există crocodili de apă sărată, care au tendinţa să acapareze teritoriul, astfel că aceştia nu vor fi dispuşi să împartă spaţiul şi cu alţi crocodili şi, în concluzie, se vor ucide între ei dacă vor fi puşi mai mulţi în acelaşi loc.
Şeful agenţiei anti-drog din Indonezia, Budi Waseso, a fost ridiculizat pe reţelele de socializare pentru iniţiativa sa, inclusiv de un ministru care a considerat ideea sa o glumă. Waseso a anunţat, însă, astăzi, că reptilele ar putea fi ajutate în misiunea lor de tigri şi peşti pirania, cunoscuţi pentru voracitatea lor.
„Se poate recurge şi la pirania şi, ţinând seama că personalul închisorii nu va fi probabil destul de numeros, putem utiliza şi tigri”, a afirmat Waseso.
Surse: AFP, Earth Touch News