Imaginea săptămânii furnizată de NASA
Această galaxie este foarte activă, în norul de gaze şi praf cosmic ce înconjoară nucleul galactic aprinzându-se numeroase noi stele. Uriaşa maternitate stelară a acestei galaxii s-a format probabil sub o undă de presiune provenită din centrul galactic, care a comprimat gazul şi praful cosmic din zonele de la marginea acestui centru.
Comprimarea acestei materii duce la acumularea unor nori denşi de gaze şi praf cosmic. În interiorul acestor nori denşi, gravitaţia imensă atrage şi agită moleculele de gaz şi particulele de praf cosmic până când temperatura şi presiunea devin suficient de ridicate pentru a începe procesul de fuziune nucleară a hidrogenului: actul de naştere al unei noi stele.
Galaxia Messier 94 a fost descoperită de astronomul francez Pierre Méchain în 1781 şi la puţin timp după aceea a fost introdusă în celebrul catalog de obiecte astronomice al colaboratorului său astronomul Charles Messier, potrivit Agerpres.
Această galaxie nu este lipsită de controverse. Un studiu publicat în 2008 ajungea la concluzia că Messier 94 nu conţine deloc sau doar foarte puţină materie întunecată. Studiul analiza orbitele stelelor din această galaxie şi densitatea norilor de hidrogen şi ajungea la concluzia că întreaga masă galactică este formată din materie ordinară, vizibilă. Acest rezultat este cu totul neobişnuit, ţinând cont de faptul că modelele actuale de formare şi dezvoltare galactică nu pot descrie o situaţie în care o galaxie se poate forma fără a dispune de un halou de materie întunecată sau cum, odată formată, o galaxie ar putea să-şi piardă materia întunecată.
Messier M94 este una dintre cele mai strălucitoare galaxii din aşa-numitul Grup (galactic) M94 — un grup ce conţine între 16 şi 24 de galaxii. Acest grup galactic este doar unul dintre multele astfel de grupuri galactice aflate în Super-roiul Virgo (Fecioarei) numit şi Superclusterul Local.
Acest mega-roi galactic, din care face parte şi galaxia noastră, Calea Lactee, precum şi galaxia vecină, Andromeda, este format din cel puţin 100 de grupuri şi roiuri de galaxii concentrate într-o zonă din Univers cu diametrul de aproximativ 110 milioane de ani-lumină şi este doar unul dintre milioanele de super-roiuri de galaxii din Universul observabil.