Adio calmante! Specialiştii au descoperit că durerea poate fi ameliorată prin intermediul unei metode foarte simple

27 10. 2015, 09:30

Acest proces ar putea fi controlat prin exerciţii fizice repetate. Cu ajutorul acestei metode, receptorii neuronali sunt stimulaţi, dând pacientului o rezistenţă sporită la efectele durerii de care suferă. Cel aflat în suferinţă răspunde, astfel, mai uşor la tratamentul aplicat pentru boală.

Pentru a demonstra această ipoteză, specialiştii de la Universitatea din Manchester au încălzit pielea subiecţilor folosiţi în experiment, pentru a măsura gradul de durere la care aceştia sunt expuşi. A urmat apoi testarea pacienţilor cu ajutorul unui tomograf, pentru a putea fi cuantificat numărul de receptori de la nivelul creierului. 

Testele au arătat că pacienţii ce au suferit recent o durere intensă prezintă mai mulţi receptori decât subiecţii care nu au trecut prin astfel de traume. Acest efect a dus la concluzia că suferinţa prezentă sub diferite forme la nivelul organismului poate fi ameliorată cu ajutorul exerciţiilor fizice, ce declanşează tensiuni la nivelul creierului. Astfel, receptorii neuronali sunt stimulaţi,  iar pacientul suportă mai uşor durerea de care suferă.

Cercetătorii britanici au arătat, în premieră, că aceste schimbări survenite la nivel neuronal pot avea efecte benefice asupra intensităţii cu care se manifestă durerea, chiar dacă nu se cunoaşte exact cum se desfăşoară acest proces. Totuşi, pacienţii îşi pot îmbunătăţi starea de sănătate, făcând efort fizic în mod regulat. Astfel, ei nu mai sunt nevoiţi să suporte efectele adverse ale calmantelor disponibile pe piaţa farmaceutică.

Sursa: Mail Online