Obişnuieşti să foloseşti beţişoare de urechi sau tampoane interne fără să ştii din ce sunt făcute. PERICOLUL uriaş la care te expui, descoperit recent de savanţi
Produsele care au fost contaminate sunt: tampoanele interne, şerveţele igienice, tampoane “sterile” de tifon şi beţişoare de urechi.
Echipa argentiniană a analizat diverse produse din supermarketurile şi farmaciile din zona La Plata precum: tampoane de bumbac, tifon şi produse de igienă feminină. După experimente, s-a constatat că 85% sunt contaminate cu glifosat, iar 62% cu AMPA (un metabolit sau derivat al glifosatului).
Aproape tot bumbacul crescut în Argentina este transgenic, iar erbicidul glifosatul este aplicat în timp ce coconul de bumbac este deschis. Substanţa chimică este pulverizată direct pe materialul utilizat în produsele de igienă personală.
“Dacă pesticidele sunt prezente în 80% din fructe şi legume, potrivit studiilor trecute, şi în plus în cel puţin 85% din toate produsele de igienă personală pe care le-am analizat, aceasta nu este o simplă problemă a satelor, ci devine o problemă de sănătate publică, o problemă destul de serioasă pentru ca autorităţile să se implice”, afirmă cercetătorul de la Universitatea Naţională La Plata, Damian Marino.
O alternativă pentru tampoanele igienice sunt cupele menstruale. Aceste cupe de silicon flexibil se introduc în vagin. În esenţă, această cupă adună tot sângele eliminat pe tot parcursul zilei. Acesta trebuie să fie golit la fiecare 12 ore în timpul ciclului şi apoi poate fi reintrodusă.
O femeie utilizează pe întreaga durata a ciclului său menstrual din viaţă circa 17.000 de absorbante sau tampoane interne. Dacă facem un simplu calcul matematic cu cele circa 3,5 miliarde de femei din întreaga lume, renunţarea la produsele igienice de unică folosinţă va aduce un mare favor mediului înconjurător.
Sursa: Collective Evolution