Aşa că de ce nu am avea o aplicaţie prin care ne-am putea evalua prietenii, colegii sau foşti parteneri? La asta s-a gândit şi Julia Cordray împreună cu Nicole McCullough când au pus bazele aplicaţiei Peeple’s, prin intermediul căreia utilizatori vor putea aprecia pozitiv sau negativ oamenii din jur.
„Prin intermediul aplicaţiei vom putea face alegeri mai bune în privinţa oamenilor pe care-i angajăm sau în privinţa oamenilor cu care intrăm într-o relaţie. De asemenea, aplicaţia ne va permite să facem alegeri mai bune când vine vorba de chiriaşi, colegi de apartament sau pe cine lăsăm să ne înveţe copii”, spun reprezentaţii companiei.
Pentru a folosi acest serviciu, utilizatorul trebuie să aibă un cont valid de Facebook şi să aibă peste 21 de ani. Recenziile nu sunt scrise anonim şi sunt împărţite pe trei categorii: pentru persoanele pe care le-ai cunoscut personal, profesional sau cu care ai avut o relaţie romantică.