Bucharest Science Festival începe vineri, cu peste 100 de evenimente dedicate ştiinţei

24 09. 2015, 17:06

Festivalul este organizat de ASUR, cu sprijinul Administraţiei Prezidenţiale.

„Ştiinţa este importantă, educaţia este importantă. Pe ele se bazează economia, pe ele se bazează viaţa noastră. (…) Dincolo de fascinaţia pentru ştiinţă, care este reală, dincolo de pasiunea pe care o carieră în ştiinţă poate s-o aducă în viaţă, ştiinţa şi tehnologia stau la baza bunăstării noastre. (…) E bună şi distracţia, dar ştiinţa e şi mai bună”, a declarat Toma Pătraşcu, directorul festivalului şi preşedintele Asociaţiei Secular-Umanistă din România (ASUR), în conferinţa de presă care marchează debutul Bucharest Science Festival.

Acesta a atras atenţia asupra necesităţii ca autorităţile să se implice în astfel de evenimente, spunând că speră ca astfel să crească interesul copiiilor pentru ştiinţă şi să fie motivaţi să urmeze o carieră ştiinţifică.

La eveniment a participat şi consilierul de stat Ligia Deca, şeful Departamentului Educaţie şi Cercetare de la Palatul Cotroceni.

Bucharest Science Festival se află la a treia ediţie, după ce iniţiativa a fost pornită în anul 2013. Anul acesta, în cadrul festivalului vor avea loc peste 100 de evenimente, pe o perioadă de 10 zile, iar tema principală este legată de schimbările climatice. Astfel, festivalul va debuta vineri, cu manifestări intitulate „Noaptea Cercetătorilor”, la AFI Palace Cotroceni. În cele zece zile ale Bucharest Science Festival vor avea loc expoziţii interactive pentru copii, în parteneriat cu Institutul Francez, cum ar fi un eveniment despre principalele probleme legate de producerea, de stocarea de consumul de energie. Tot pentru copii vor fi organizate manifestări sub numele de „Zilele Chimiei”, în parteneriat cu grupul BASF.

„Este vorba despre experimente, despre demonstraţii. Copiii vor putea participa la laboratoare de chimie, la conferinţe, vor putea vizita un fel de muzeu dedicat implicării chimiei în viaţa noastră de zi cu zi”, a explicat Toma Pătraşcu.

Tot pentru copii vor fi organizate mai mult conferinţe în Aula Magma a Universităţii Bucureşti.

Mai mult, cu sprijinul Delegaţiei Valonia-Bruxelles, va fi organizată o expoziţie despre univers, despre evoluţia, apariţia şi principalele probleme cu care se confruntă cosmologia astăzi.

Vor avea loc şi evenimente organizate cu sprijinul unor muzee din Bucureşti, precum Muzeul Naţional de Istorie, unde cei interesaţi vor putea vizita o expoziţie despre viaţa din neolitic. În cadrul festivalului vor fi susţinute şi conferinţe despre biologie şi fizică, una dintre acestea fiind realizată cu sprijinul Institutului Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară şi având ca temă explorarea spaţială. „Tema dezbătută va fi dacă actualul Parlament susţine sau nu explorarea spaţială. Este o temă propusă de elevii de liceu care vor participa la dezbatere”, a precizat organizatorul festivalului.

Pe de altă parte, la Librăria Cişmigiu vor avea loc conferinţe pe teme ce ţin de fizică, de biologie şi chiar istoria artei. „Vom avea un istoric elevţian speializat în reflectarea climatului în operele de artă”, a mai spus Pătraşcu.

Într-un proiect pilot testat anul acesta, vor avea loc evenimente similare şi în ţară, în Piatra Neamţ şi Timişoara.

Festivalul se va desfăşura între 25 septembrie şi 4 octombrie.