Rămăşiţele ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, şi ale împărătesei, asasinaţi în 1918, au fost exumate. Ce caută anchetatorii ruşi
Au fost prelevate fragmente din rămăşiţele ţarului Nicolae al II-lea şi ale împărătesei, precum şi de pe uniforma împăratului Alexandru al II-lea, bunicul ultimului ţar, care a fost şi el asasinat în 1881, a afirmat Vladimir Soloviev, unul dintre procurorii care participă la investigaţie.
Pe probele prelevate se vor face teste genetice.
Rusia a încercat să afle mai multe despre asasinarea familiei Romanov după căderea Uniunii Sovietice, după ce o groapă comună a fost găsită în anul 1991 lângă Ecaterinburg, în Urali, unde cuplul regal şi copii lor au fost exilaţi şi împuşcaţi după Revoluţia Rusă.
Oamenii de ştiinţă au spus atunci că probele ADN au fost suficiente pentru a stabili că în mormânt se aflau ţarul, ţarina, precum şi trei dintre fiicele lor. În 1998 au fost înhumaţi la Sankt Petersburg.
Un al doilea mormânt a fost descoperit în 2007, cu două corpuri, presupundându-se că erau ale unicului fiu al împăratului rus, ţareviciul Alexei, şi ale surorii sale, marea ducesă Maria, care aveau vârsta de 13 ani, respectiv 19 ani, în momentul în care au fost ucişi. Rămăşiţele lor sunt păstrate în Arhivele Statului din Rusia.
Problema autenticităţii rămăşiţelor familiei Romanov a apărut recent pe fondul centenarul evenimentelor tragice, astfel că autorităţile ruse vor să îngroape toţi cei şapte membrii ai familiei Romanov împreună în Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel din Sankt Petersburg. Un grup de lucru creat de premierul Dmitri Medvedev în luna iulie a propus înhumarea printului moştenitor, ţareviciul Alexei Romanov, şi a surorii sale, marea ducesa Maria, pe data de 18 octombrie.
Biserica Ortodoxă Rusă, care a canonizat familia Romanov în 2000, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de autenticitatea rămăşiţelor regale şi a făcut presiuni pentru redeschiderea cazului.
În 2008, Curtea Supremă din Rusia a reabilitat familia ultimului ţar rus, Nicolae al II-lea, stabilind că membrii acesteia au fost victime ale represiunii politice a bolşevicilor, un gest simbolic pe care descendenţii familiei imperiale l-au reclamat de multă vreme.
Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov a fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917, la sfârşitul revoluţiei din februarie. Bolşevicii l-au dus pe ţar şi pe familia lui în Tobolsk, în Siberia, în august 1917. Ei au rămas acolo pe durata Revoluţiei din Octombrie, ca mai apoi să fie mutaţi de guvernul bolşevic într-un oraş controlat de Armata Roşie, Ecaterinburg. În noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918 a fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolşevici, la ordinul lui Lenin.
Mulţi istorici au văzut în această execuţie o răzbunare pentru condamnarea la moarte a fratelui mai mare al liderului bolşevic, Alexandr Ulianov, în urma tentativei eşuate de asasinare a ţarului Alexandru al III-lea în 1887.
Surse: AFP, The Guardian