Descoperire macabră făcută de arheologi în Scoţia, în zona în care a învăţat Prinţul Charles al Marii Britanii
Capete aparţinând unor copii preistorici au fost găsite pe domeniile deţinute de şcoala Gordonstoun, unde au învăţat atât Prinţul Charles al Marii Britanii, cât şi alţi 5 copii şi nepoţi ai Reginei Elizabeth a II-a.
Potrivit arheologilor, peştera ar fi fost folosită în Epoca Bronzului de către clanurile scoţiene pentru a depozita corpurile celor morţi. Arheologii au mai menţionat că, ulterior, aceeşi peşteră a început să fie folosită pentru execuţii.
Ian Armit, profesor la catedra de Arheologie a Universităţii Bradford, a declarat că peştera a fost, de asemenea, folosită pentru ritualuri funerare complexe, printre care şi unele care presupun dezmembrări şi decapitări.
„Peşterile sunt un loc de tranzit, fac trecerea de la lumină la întuneric, toate aceste lucruri simbolizând tranziţa viaţă – moarte. De-a lungul istoriei, erau adesea folosite în ritualuri funerare. Expunerea capetelor tăiate era, de asemenea, un ritual comun în preistorie”, a spus Armit, citat de Daily Mail.