Dieta pentru un somn odihnitor
Insomnia reprezintă incapacitatea unei persoane de a adormi sau de a-şi menţine somnul pe o perioadă de câteva ore, cauzele acesteia fiind legate de prezenţa unei patologii, viaţa stresantă, consumul excesiv de cofeină sau alcool, regimul de viaţă dezordonat sau dependenţa de droguri, susţin nutriţioniştii.
„Alimentaţia prezintă o importantă deosebită în profilaxia şi tratamentul insomniei şi este esenţial să se descopere şi evite alimentele care produc intoleranţe. Aşadar, anumite tipuri de alimente ajută practic la inducerea somnului, în timp ce altele îl inhibă”, declară, pentru AGERPRES, nutriţionistul Lygia Alexandrescu.
Alimente precum zarzavaturile, legumele cu frunze verzi, cerealele integrale (ovăzul, orezul brun), ciupercile de toate felurile, fructele, seminţele, busuiocul sunt surse bogate de carbohidraţi complecşi, care au un efect uşor sedativ deoarece cresc secreţia de serotonină, neurotransmiterul care induce somnul. Un pahar cu lapte degresat băut seara, înainte de culcare este unul dintre cele mai vechi şi eficiente remedii ale insomniei. Laptele conţine triptofan care, prin transformarea sa biochimică în serotonină, induce somnul şi previne trezirea precoce, susţine specialistul.
Salata verde are o reputaţie foarte bună de luptător împotriva insomniei, arată Lygia Alexandrescu, iar acest lucru se datorează unor substanţe cu structura similară opioidelor care sunt prezente în salată. Aşadar, salata verde ar trebui să facă parte constant din cina zilnică alături de legume, alune şi peşte. Toate aceste alimente conţin vitamina B3 sau niacin, care este implicată în sinteza serotoninei şi promovează un somn sănătos. Amestecat cu zeama de lămâie, sucul de salată poate fi o băutură delicioasă, care induce în mod efectiv somnul.
Potrivit nutriţionistului, există bineînţeles şi alimente şi substanţe care trebuie evitate de către persoanele afectate de insomnie acestea fiind cafeaua, ceaiul negru, esenţele de cola, alcoolul, nicotina, ciocolata, alimentele condimentate, aditivii alimentari, alimentele conservate, sarea şi zahărul în exces.
„Sensibilitatea la aceste stimulente variază de la o persoană la alta, astfel încât există persoane care ingerează o cantitate nesemnificativă de ciocolată sau de cafea chiar decofeinizată şi care nu pot dormi. Alcoolul, spre exemplu, este o substanţă care afectează calitatea şi durata somnului; prin ingerarea acestuia se eliberează adrenalina şi se blochează transportul triptofanului spre creier şi scade astfel nivelul de serotonină”, explică Lygia Alexandrescu.
De asemenea, trebuie evitate mesele copioase, bogate în proteine, seara la ore târzii. Carnea uşoară de peşte sau brânza nesărată, lactatele fermentate, salata verde şi pâinea integrală sunt variantele de ales pentru cină. Dimpotrivă, şunca, mezelurile, cârnaţii, brânza veche, cartofii prăjiţi sunt alimente care conţin fie mulţi aditivi alimentari/sodiu, fie tiramină, care creşte cantitatea de stimulent noradrenalină secretată de creier.
Specialiştii susţin că hipoglicemia nocturnă este un alt element care trebuie evitat deoarece are influenţă în menţinerea somnului.
„Atunci când există o scădere a nivelului glicemiei, în organism se eliberează substanţe gluco-reglatoare, care stimulează creierul, fapt ce se concretizează în vizite târzii la frigider. Eliminarea acestui fenomen se va face treptat, înlocuind carbohidraţii rafinaţi cu cei complecşi, care ajută la menţinerea constantă a glicemiei, dar şi a senzaţiei de saţietate pe o perioadă cât mai lungă”, precizează Lygia Alexandrescu.
Sursa: Agerpres