Cum ne influenţează moştenirea genetică opţiunile politice
De mai mulţi ani, se conturează ideea că factori biologici, cum ar fi genele, ne pot influenţa parţial ideile politice, această posibilitate pasionându-i deopotrivă pe politologi, psihologi şi marele public.
Cele mai multe dintre caracteristicile noastre, cum ar fi culoarea pielii sau talia, depind de genomul nostru. Dar dacă ar exista o genă a votului de stânga sau de dreapta?
Această posibilitate a fost studiată de un grup de cercetători de la Universitatea din Singapore. Aceştia au studiat genomul unui număr de 1.771 de studenţi din universitatea menţionată, aparţinând grupului etnic Han, grup etnic principal în China (pentru a avea un grup genetic cu caracteristici similare). Ei au anunţat că rezultatele au scos în evidenţă o legătură între genetică şi ideile politice.
Potrivit cercetătorilor, gena DRD4, care joacă un rol în transmiterea dopaminei, poate fi implicată în alegerile noastre politice, în special la femei. Dopamina influenţează funcţiile neurologice, cum ar fi memoria, învăţarea, creativitatea.
Afinităţile noastre politice ar putea fi astfel legate de această genă, susţin autorii studiului
Zeci de studii anterioare au stabilit deja o legătură puternică între opinia politică şi unele dintre trăsăturile noastre de personalitate. Astfel, conservatorii, care au tendinţa de a dori ordine şi o viaţă structurată, ar fi mult mai coerenţi în modul în care iau decizii. Liberalii, în schimb, ar dovedi o mai mare toleranţă faţă de ambiguitate şi complexitate şi s-ar adapta mai uşor la circumstanţe neprevăzute.
Cu toate acestea, studiul temperează aceste rezultate, menţionând că tendinţele politice ale fiecăruia depind şi de factori conjuncturali şi educaţionali. „Toţi aceşti factori trebuie să fie luaţi în considerare pentru a înţelege diferitele sensibilităţi politice”, subliniază cercetătorii, notând în acelaşi timp că „biologia nu poate fi ignorată”.
Sursă: Agerpres