Cercetătorii sunt aproape de a descrifra secretele nemuririi
Pentru moment, descoperirea nu ne va asigura nemurirea, dar ar putea duce la identificarea unor metode care să ne facă mai productivi şi mai activi în a doua parte a vieţii.
Din studiu reiese că ”întrerupătorul genetic” este activat automat odată ce viermele atinge maturitatea şi se poate reproduce. Reacţiile la stres, care iniţial îi protejează celulele prin menţinerea funcţionalităţii proteinelor, sunt dezactivate, iar procesul de îmbătrânire începe în acest punct. Dacă acest răspuns este dezactivat, nivelul de rezistenţă al viermelui se menţine.
Cercetătorii sunt de părere că există suficiente legături genetice încât tehnica să poată fi folosită şi la alte animale. Momentul cheie este asociat de reproducere, deoarece este punctul în care viitorul speciei este asigurat – odată ce există o nouă generaţie, actuala generaţie poate muri.
”Studiul ne-a arătat că îmbătrânirea nu este un şir continuu de evenimente diferite (…) Rezultatele noastre sugerează că ar trebui să existe o metodă de a reporni acest întrerupător genetic care să ne ajute să ne protejăm celulele care îmbătrânesc prin creşterea abilităţii lor de a rezista la stres”, a explicat autorul studiului, Richard Morimoto.
Sursă: Science Alert