PREMIERĂ în România: trei oameni, operaţi de pietre la rinichi cu un robot pe care îl mai au doar alte trei ţări în lume
Premiera naţională a fost realizată la Spitalul Sanador, care a susţinut pro bono realizarea a trei operaţii de litiază renală, de o echipă operatorie coordonată de prof. dr. Petrişor Geavlete, utilizând, în premieră în România, robotul Avicenna.
Acesta este primul robot din lume care poate controla tratamentul endoscopic, al patologiei renale sau ureterale (litiază, tumori sau malformaţii). La nivel mondial, există doar trei astfel de roboţi, instalaţi recent la Paris, Heidelberg şi Ankara, care au executat cu succes 80 de operaţii de acest tip.
Primii trei români care au beneficiat de intervenţia de litiază renală prin intermediul robotului Avicenna au fost trataţi de profesorul Petrişor Geavlete, singurul medic român care a utilizat robotul, de-a lungul a cinci operaţii demonstrative.
„Operaţiiile de litiază renală realizate joi la Sanador reprezintă un moment de inovaţie în medicina din România; pentru întâia oară, integritatea fizică şi psihică a pacientului este pe deplin protejată printr-un echipament care scurtează durata şi complexitatea intervenţiei, asigurând o recuperare sigură şi rapidă. Acest progres transdiscliplinar extraordinar, aflat între medicină şi tehnologie, onorează echipele medicale specializate şi uşurează cu mult viaţa pacientului”, a explicat Geavlete.
Pacienţii supuşi intervenţiilor au vârste cuprinse între 47 şi 63 de ani şi au fost diagnosticaţi cu litiază renală în stadiu avansat, manifestând dureri lombare accentuate, febră şi infecţie urinară. Aceştia au fost aduşi de urgenţă la spital, unde li s-a realizat, în primă fază, drenajul rinichilor prin montarea de sonde tip JJ. Ulterior, cei trei pacienţi au beneficiat de primele intervenţii de litiază renală minim invazivă din România, prin utilizarea robotului Avicenna.
Astfel de operaţii se vor face în continuare, în următoarele trei luni, pentru început, în unitatea sanitară.
Tehnologia din spatele robotului Avicenna a fost inventată de prof. dr. Remzi Saglam, reputat pionier al endourologiei, şi propune cea mai nouă şi mai puţin invazivă metodă de tratament, promiţând, în acelaşi timp, să fie şi cea mai eficientă. Robotul Avicenna prezintă particularitatea de a prelua mişcările medicului care operează, reuşind să acţioneze singur, sub supravegherea acestuia.
Avantajele operaţiei de litiază renală realizată cu ajutorul robotului Avicenna constau, în primul rând, în uşurinţa recuperării bolnavului, externarea fiind posibilă în ziua următoare. De asemenea, procedura nu necesită incizii sau alte puncţii.
Cunoscută ca fiind una dintre cele mai des întâlnite probleme de sănătate cu care se confruntă românii, litiaza renală reprezintă bucăţi de minerale care ajung la nivelul rinichiului, ca rezultat al modificării raportului dintre apă şi sărurile minerale. Aproape 7% din populaţia ţării a suferit cel puţin o colică renală de-alungul vieţii. Cea mai eficientă opţiune de tratament disponibilă în România, până în acest moment, constă în operaţia de litiază renală realizată prin procedura laparoscopică, care implică, însă, o incizie la nivelul abdomentului pacientului.
Sursa: Mediafax