NASA a publicat o imagine spectaculoasă: Cum arată Pământul luminat de Soare, de la o distanţă de peste 1,6 milioane de kilometri
Dacă în celebra imagine realizată de Voyager în 1990, Pământul arăta, de la 3,7 miliarde de mile depărtare, ca un pixel de un albastru palid, în noua fotografie, Terra este ilustrată cu numeroase detalii, de la o depărtare de un milion de mile.
Fotografia a fost realizată cu ajutorul unei camere policromate, fiind generată prin suprapunerea a trei imagini diferite. În imagine apar America de Nord, Golful Mexicului şi America de Sud. În partea dreaptă este posibil să vedeţi coasta de vest a Europei.
Click pe imagine pentru a mări
„Prima imagine realizată de DSCOVER cu planeta noastră demonstrează beneficiile unice şi importante de a observa Pământul din spaţiu. În calitate de fost astronaut care a avut privilegiul de a vedea Pământul de pe orbită, vreau ca toată lumea să poată să vadă şi să aprecieze planeta noastră ca un sistem integrat care interacţionează”, a precizat Charlie Bolden, în prezent administrator NASA.
Observaţiile DSCOVER precum şi măsurătorile şi avertismentele pe care acesta le va transmite cu privire la fenomenele meteorologice cauzate de Soare vor ajuta orice persoană să monitorizeze schimbările continue ale Pământului şi să înţeleagă felul în care planeta noastră se integrează în sistemul nostru solar.
Sursă. The Telegraph