Premieră medicală: Transplant de cutie craniană realizat prin tehnica 3D în China
Operaţia, care a durat 17 ore, a avut loc la un spital din oraşul Changsha, din provincia Hunan, şi a fost necesară pentru a reduce dimensiunile capului copilului, care era de patru ori mai mare decât era normal.
Micuţa pacientă, numită Hanhan, suferă din naştere de hidrocefalie, care constă în acumularea anormală de lichid cefalorahidian în cavităţile creierului şi duce la o creştere exagerată a craniului. Fetiţa se afla în spital încă din septembrie 2014, întrucât, din cauza bolii, se mişca foarte greu şi avea mai multe probleme de sănătate, cum ar fi presiune craniană crescută, infecţii şi perturbări ale văzului.
Înaintea intervenţiei chirurgicale s-a efectuat un drenaj al cutiei craniene, care a durat peste patru ore şi în cursul căruia s-au extras 7,5 litri de lichid cefalorahidian. După aceea s-a realizat transplantul cutiei craniene, folosindu-se trei piese din titan elaborate pornind de la imaginea 3D a craniului pacientei. Partea din faţă a cutiei craniene a rămas însă intactă.
Copilul evoluează favorabil, fiind menţinut la reanimare sub atenta observaţie a specialiştilor, a declarat neurochirurgul care se ocupă de acest caz, Kuang Weiping.
Sursă: Agerpres