Primele imagini cu Pluto: un relief spectaculos cu munţi uriaşi de gheaţă şi o scoarţă neaşteptat de tânără

Anunţul a fost făcut miercuri de cercetătorii de la NASA, care coordonează misiunea sondei spaţiale New Horizons. Acestea au fost primele rezultate ştiinţifice transmise de vehiculul spaţial american care, după o călătorie de nouă ani şi jumătate şi o distanţă de 4,82 miliarde de kilometri, a ajuns, marţi, la ora 11.49 GMT (14.49, ora României), la cea mai mică distanţă de planeta pitică Pluto, 12.500 de kilometri.

New Horizons a ieşit de pe orbita lui Pluto şi explorează în prezent profunzimile Centurii Kuiper, o regiune aflată la limita exerioară a Sistemului Solar, dincolo de planeta Neptun. În acea regiune se află câteva mii de corpuri cereşti asemănătoare lui Pluto, despre care oamenii de ştiinţă afirmă că reprezintă „rămăşiţe” ale etapei iniţiale de formare a Sistemului Solar, care a avut loc în urmă cu 4,6 miliarde de ani.

• Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
• Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa

Cercetătorii nu ştiu deocamdată felul în care pe Pluto s-au format munţi atât de înalţi – cel mai înalt având altitudinea de aproape 3.350 de metri, fiind aproape la fel de înalt ca Munţii Stâncoşi Canadieni.

În această primă imagine de mare rezoluţie trimisă de sonda New Horizons pe Pământ, se observă reliferul de pe Pluto: apă în formă solidă (gheaţă), munţi de 3.350 de metri înălţime, care cel mai probabil s-au format acum 100 de milioane de ani (fiind ”tineri” raportaţi la vârsta Sistemului nostru solar – 4,5 miliarde de ani)

În această imagine, pe lângă relieful spectaculos al lui Pluto, se observă şi ”inima” planetei, formaţiunea care a devenit virală pe internet, unii utilizatori sugerând că Pluto ne-a aşteptat ”cu inima deschisă”

NASA a dat publicităţii primele imagini cu Charon, cel mai mare satelit natural al lui Pluto. În imagine, apare regiunea Mordor, din apropierea Polului Nord al satelitului, iar în partea din dreapta sus a imaginii apare un canion despre care se estimează că ar avea 7-9 km adâncime

Posibile cratere şi stânci ”zărite” pe Pluto de sonda New Horizons

Un alt mister este motivul pentru care Pluto are o scoarţă atât de tânără. Această planetă pitică îngheţată, care este mai mică decât Luna, ar trebui să fie în mod normal presărată cu cratere de impact, în urma ciocnirilor sale cu numeroasele roci şi stânci care se află în Centura Kuiper.

În schimb, sonda New Horizons a dezvăluit faptul că suprafaţa lui Pluto a fost cumva „reîmprospătată”, o activitate ce ar putea fi asociată cu prezenţa unui ocean sub scoarţa de gheaţă, a unor vulcani de gheaţă sau a altor fenomene geologice care generează căldură.

Oamenii de ştiinţă americani sunt de părere că munţii de pe Pluto s-au format cel mai probabil în urmă cu cel mult 100 milioane de ani – o vârstă extrem de redusă, în comparaţie cu aceea a Sistemului Solar.

Primele fotografii realizate de sonda New Horizons, care acoperă o suprafaţă de aproximativ 241 kilometri pătraţi din zona ecuatorială a lui Pluto, i-au determinat pe oamenii de ştiinţă să se întrebe dacă nu cumva această planetă pitică este încă activă din punct de vedere geologic.

„Pluto prezintă o diversitate atât de mare. Vedem atât de multe elemente noi şi diferite. Nu există nimic comparabil”, a declarat Cathy Olkin, cercetătoare la Laboratorul de Fizică Aplicată din cadrul Universităţii Johns Hopkins din Statele Unite, care coordonează activitatea acestei misiuni spaţiale.
O altă surpriză este Charon, principalul satelit natural al lui Pluto, despre care se credea că este „mort” din punct de vedere geologic. În schimb, New Horizons a descoperit pe Charon văi, piscuri şi canioane uriaşe – dovezi ale unei activităţi geologice interne.

„Charon pur şi simplu ne-a uluit”, a adăugat Cathy Olkin.
Sonda New Horizons, lansată de NASA în 2006, este destinată cercetării planetei pitice Pluto, dar şi corpurilor spaţiale din Centura Kuiper, într-o misiune fără precedent.

New Horizons a petrecut peste opt ore pe orbita lui Pluto după trecerea momentului în care s-a aflat la cea mai mică distanţă de planeta pitică, pentru o serie de experimente ştiinţifice ce au vizat studierea atmosferei acesteia şi realizarea de fotografii pe timp de noapte, folosind doar lumina reflectată de Charon, cel mai mare dintre sateliţii săi naturali.
Primul semnal radio transmis de New Horizons a avut nevoie de patru ore şi jumătate pentru a ajunge pe Terra, călătorind cu viteza luminii şi parcurgând distanţa de 4,88 miliarde de kilometri dintre Pluto şi planeta noastră.

Pluto parcurge o rotaţie completă în jurul Soarelui în 248 de ani, iar traiectoria sa este atât de neregulată încât produce modificări radicale de la un anotimp la altul.

Va fi nevoie de 16 luni pentru ca New Horizons să transmită pe Terra toate datele şi imaginile pe care le-a stocat la bordul său în timpul apropierii sale de Pluto. La finalul acestui interval, sonda americană se va afla şi mai departe de Terra, continuându-şi călătoria în Centura Kuiper, şi ar putea să primească o nouă misiune – aceea de a studia unul dintre „verişorii” lui Pluto.

„Întâlnirea” dintre New Horizons şi Pluto a completat misiunea de explorare a celor „nouă planete clasice” din Sistemul Solar: odată cu survolarea lui Pluto, toate cele nouă corpuri cereşti vor fi fost explorate cel puţin o dată de o sondă spaţială.

De la trecerea sondei Voyager 2 pe lângă Neptun la sfârşitul anilor 1980, nicio planetă (clasică, pitică) nu a fost explorată de la o distanţă atât de mică, aşa cum o face sonda New Horizons.

Până de curând, cele mai bune imagini cu Pluto au fost cele realizate de telescopul spaţial Hubble. Însă acestea reprezentau o simplă succesiune de puncte, difuze, din care specialiştii reuşeau cu greu să extragă date ştiinţifice valoroase.

Începând din luna mai, acest lucru s-a schimbat, deoarece New Horizons s-a apropiat tot mai mult de Pluto şi a început să trimită spre Terra o serie de fotografii care au rezoluţii considerabil mai bune decât cele ale imaginilor transmise de Hubble.

Imaginile trasmise în ultimele zile de sondă arată că Pluto are o culoare naturală brun-roşiatică, generată de molecule de hidrocarburi care se formează în urma interacţiunii metanului cu razele cosmice şi cu particulele solare din atmosferă, după cum au explicat specialiştii.

De asemenea, recentele date obţinute de specialişti indică faptul că Pluto are un diametru de 2.370 de kilometri, reprezentând 18,5% din cel al Pământului, iar satelitul său Charon are un diametru de 1.208 kilometri, 9,5% din cel al Terrei.

Pluto se află în Centura Kuiper, o regiune de mini-planete şi alte corpuri îngheţate care orbitează Soarele dincolo de Neptun şi despre care se crede că sunt rămăşiţe ale procesului de formare a Sistemului Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Este ultima dintre regiunile neexplorate ale Sistemului Solar.

De la descoperirea ei, în 1930, de astronomul american Clyde William Tombaugh, Pluto a rămas un mister pentru savanţi, care se chinuie să explice de ce o planetă cu o rază atât de mică ar putea exista dincolo de lumile uriaşe ale planetelor Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.

În 1992, astronomii au descoperit că Pluto, situată la o distanţă de Soare de 40 de ori mai mare decât cea dintre Terra şi astru, nu era singură în depărtările Sistemului Solar, iar din acest motiv Uniunea Astronomică Internaţională (International Astronomical Union) a decis să reevalueze definiţia unei „planete”.

În 2006, cu New Horizons deja lansată, Pluto şi-a pierdut titlul de a noua planetă a Sistemului Solar, fiind clasată în categoria „planetelor pitice”, deoarece nu a „curăţat” spaţiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. De atunci, peste 1.000 de planete pitice au fost descoperite în Centura Kuiper.

Centura Kuiper este o regiune a Sistemului Solar similară centurii de asteroizi, dar mult mai mare ca aceasta şi cuprinzând mult mai multe corpuri spaţiale, formate din diferite tipuri de gheaţă. Centura Kuiper a fost denumită după Gerard Peter Kuiper (1905 – 1973), un astronom olandezo-american care a prezis şi demonstrat existenţa acestei centuri de materie a Sistemului Solar.

În afară de New Horizons, astronomii contează în anii viitori şi pe sistemul de imagistică în infraroşu de la bordul succesorului lui Hubble, telescopul spaţial James Webb – deocamdată programat pentru lansare în 2018, potrivit site-ului NASA -, pentru a realiza o serie de cercetări şi mai detaliate, precum compoziţia chimică de la suprafaţa lui Pluto şi a sateliţilor săi, dar şi de la suprafaţa numeroşilor asteroizi care se află în Centura Kuiper.

Sursa: Mediafax