„From piss to pilsner”. Donaţiile neobişnuite făcute de participanţii la un concert pentru viitoarea producţie de bere
Cei care au mers săptămâna trecută la Festivalul Roskilde au fost rugaţi să urineze în spaţii speciale în numele unui proiect botezat „From piss to pilsner/De la urină la pilsner”. Urina colectată astfel a fost oferită fermierilor locali pe post de fertilizator pentru culturile de orz necesare producerii berii.
Bărbaţii au putut să doneze fluidele în pisoare special amplasate la festival. Femeile au putut contribui şi ele la acest proiect neobişnuit, cu ajutorul unor dispozitive de unică folosinţă P-Mate, care le permiteau să urineze stând în picioare.
Urina a fost depozitat[ în bazine speciale şi va fi utilizată ca fertilizator pe câmpurile de orz pentru a produce berea care va fi sevită la festivalul din 2017.