Cercetătorii au stabilit cum ne influenţează ordinea în care alimentele sunt consumate în timpul meselor
Persoanele care mănâncă broccoli şi pui înainte de a consuma pâine şi suc de fructe au fost asociate cu o creştere mai mică a glicemiei în primele două ore după încheierea mesei, în comparaţie cu situaţia în care ar fi mâncat aceleaşi alimente, dar în ordine inversă, se afirmă în acest studiu publicat în revista Diabetes Care.
„Atunci când am văzut rezultatele, ne-am simţit încurajaţi, pentru că descoperirea noastră are potenţialul de a-i ajuta pe oameni”, a declarat profesorul Louis Arone, de la Weill Cornell Medical College din New York, coordonatorul cercetării.
Aproximativ 29 de milioane de americani – circa 9% din populaţia Statelor Unite ale Americii – suferă de diabet, potrivit datelor oficiale transmise de Centers for Disease Control and Prevention.
Diabetul de tip 2 reprezintă forma cel mai des întâlnită a acestei boli şi este adeseori asociată cu obezitatea. În cazul diabetului de tip 2, celulele pacientului sunt rezistente la insulină sau organismul lor nu sintetizează acest hormon în cantităţi suficiente. Insulina ajută celule corpului să folosească glucoza din fluxul sangvin pe post de „carburant”.
Sucurile proteice cu zer, consumate înainte de masă, au fost asociate în trecut cu niveluri mai mici ale glicemiei după terminarea alimentelor, însă oamenii de ştiinţă nu cunoşteau până la acest studiu influenţa pe care o poate avea ordinea în care sunt consumate alimentele.
În mod normal, glicemia creşte după orice masă, însă pentru oamenii cu diabet ea poate să crească periculos de mult. Diabeticilor li se spune adeseori să evite alimente care au un indice glicemic ridicat – un instrument ce măsoară viteza cu care un aliment este transformat în glucoză în sânge -, precum pâinea albă şi băuturile carbogazoase.
Noul studiu sugerează faptul că pacienţii ar avea mai mult de beneficiat dacă inversează ordinea în care consumă carbohidraţi în timpul meselor decât să evite anumite alimente.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 11 persoane diagnosticate cu diabet de tip 2 care erau supraponderale sau obeze. Pacienţii luau de asemenea un medicament denumit metformin, care îi ajută să îşi controleze glicemia.
Participanţii la această cercetare nu mâncau niciun aliment vreme de 12 ore – seara şi în timpul nopţii -, iar ultima masă a zilei avea 628 de calorii şi era alcătuită din proteine, carbohidraţi şi lipide.
Timp de o săptămână, ei au consumat carbohidraţi (pâine ciabatta şi suc de fructe) în prima parte a mesei respective. Apoi, după aproximativ 15 minute, participanţii au mâncat pui pe grătar fără piele, o mică salată şi broccoli preparat la aburi şi cu unt.
Voluntarii au mâncat exact acelaşi meniu şi după o săptămână, însă ordinea alimentelor a fost inversată – salată şi broccoli la început, apoi pui şi la final carbohidraţi.
Participanţilor le-au fost prelevate eşantioane de sânge înainte de mese şi, apoi, la 30, 60 şi 120 de minute după acele mese.
Atunci când participanţii au mâncat legume şi proteine la începutul mesei, nivelul glicemiei a fost cu 29% mai mică la 30 de minute după masă, în comparaţie cu zilele în care şi-au început mesele mâncând carbohidraţi. La 60 şi 120 de minute după încheierea meselor, glicemiile lor au fost cu 37% respectiv 17% mai mici, în comparaţia cu situaţiile în care au mâncat carbohidraţi la începutul meselor.
Sursa: Mediafax