Rusia a dezvoltat un „tun cu microunde” al cărui exect este foarte puternic. „Sistemul nu are pereche în lume”
Sistemul constă într-un oscilator puternic şi o antenă parabolică, un sistem de control şi monitorizare şi unul de transmisie, montate pe şasiul sistemului antiaerian de rachete de tip Buk, precizează agenţia rusă de stat pe site.
„Complexul mobil cu microunde dezvoltat de compania noastră – Institutul de Inginerie Radio Moscova din cadru Academiei Ruse de Ştiinţe – este conceput pentru suprimarea echipamentului electronic al obiectelor care zboară la altitudini mici şi atacarea armelor de precizie ghidate”, a declarat reprezentantul coropraţiei, adăugând că dispozitivul urmează să fie prezentat la Forumul armatei din acest an.
Potrivit aceleiaşi surse, sistemul asigură „un nou nivel de apărare”.
„Prin caracteristicile sale tehnice, sistemul nu are pereche în lume”, a declarat reprezentantul UIMC, precizând că acest complex a fost montat pe şasiul unui sistem antiaerian de rachete de tip Buk.Specificaţiile noului complex nu au fost dezvăluite, însă, un reprezentant al industiriei apărării a declarat că acesta are o rază de acţiune de zece kilometri.
„Atunci când este instalat pe o platformă specială, «tunul cu microunde» este capabil să ofere un perimetru de apărare de 360 de grade. Totodată, complexul este prevăzut să fie folosit la testarea rezistenţei sistemelor radio-electronice ale echipamentului militar naţional la radiaţia microundelor”, potrivit acestei surse.
Sursa: Mediafax