Medicul chirurg Xiaoping Ren, în vârstă de 53 de ani, a efectuat cu succes prima sa intervenţie de acest gen în Iulie 2013, când, la finalul a zece ore petrecute deasupra mesei de operaţie, un cobai negru cu un cap nou maro a început să respire pe cont propriu şi, ulterior, a deschis ochii.
De atunci şi până în prezent, medicul şi echipa sa de la Universitatea Medicală din Harbin, China, au realizat alte o mie de transplanturi de cap la şoareci, testând diferite metode de a-i ajuta pe aceştia să supravieţuiască mai mult de o zi, actualul record al echipei, notează The Wall Street Journal.
Sursă: YouTube
Xiaoping Ren plănuieşte acum să încerce aceeaşi procedură pe maimuţe, „sperând să creeze prima primată cu un cap transplantat care să poată trăi fără aparate, măcar pentru scurt timp”, conform sursei citate. Prima intervenţie de acest fel ar urma să aibă loc în cursul acestei veri.
În ciuda rezultatelor înregistrate până în prezent, medicul chinez susţine că „nu se simte pregătit încă să efectueze un transplant de cap uman”, dar că, dacă astfel de intervenţii ar putea fi perfecţionate, ar putea ajuta cândva pacienţii care au creierul perfect sănătos, însă trupul paralizat sau măcinat de diverse maladii.
Nu la fel de sceptici se arată, însă, alţi colegi de breaslă ai chirurgului chinez. Un chirurg italian anunţa, la începutul anului, că ar putea realiza primul transplant uman de cap/corp din lume, peste doi ani, iar această intervenţie chirurgicală va costa aproximativ 10,2 milioane de euro.