Escroci celebri: Povestea lui Natwarlal, indianul care a reuşit să vândă Taj Mahal-ul de mai multe ori
Natwarlal s-a născut într-un sat din districtul Bihar, în 1912. Oamenii din localitatea sa natală se mândresc cu el. Pe locul în care se afla casa sa, ei au ridicat o statuie în cinstea escrocului. Înainte de a se apuca de înşelătorie, el a fost avocat.
Bărbatul a fost cercetat în peste 100 de dosare şi condamnat la 113 ani de închisoare. El a fost arestat de nouă ori, reuşind să evadeze din închisoare de fiecare dată. Ultima dată se întâmpla în 1996, când avea 84 de ani.
Avocatul său susţine că el ar fi murit pe 25 iulie 2009. Fratele său susţine însă că l-ar fi incinerat în 2006.
Printre victimele înşelătoriilor sale s-ar număra şi mari industriaşi cum ar fi membri din familiile Tata sau Birla, pe care i-ar fi păcălit că este asistent social şi are nevoie de bani.
Natwarlal a fost un maestru al deghizărilor, el folosind metode inovatoare de a-şi înşela victimele. De asemenea, avea un talent deosebit de a falsifica semnăturile unor personalităţi celebre.