Bolile psihice, explicate cu ajutorul personajelor din „Războiul stelelor”
La prima vedere, stabilirea unui raport între personajele din „Star Wars” şi maladiile mintale pare o sarcină dificilă. Cu toate acestea, doi experţi americani în psihiatrie, Ryan C.W. Hall şi Susan Hatters Friedman, au avut această idee, cu scopul de a realiza un studiu care să popularizeze în rândul oamenilor concepte precum depresie, dependenţă şi schizofrenie, asociindu-le cu personaje din această serie cinematografică celebră.
„Obiectivul este de a face anumite lucruri mai amuzante, de a crea un instrument de învăţare pentru toată lumea, indiferent dacă este vorba de pacienţi, studenţi la medicină, care, poate, nu sunt foarte interesaţi de acest subiect, sau de oameni care consideră că e interesant să studieze aceste chestiuni”, au declarat autorii studiului.
Cercetătorii americani au publicat o serie de analize ştiinţifice în revista Academic Psychiatry, urmând exemplul altor experţi în psihiatrie care au folosit personajul Scarlett O’Hara, protagonista filmului „Pe aripile vântului”, pentru a preda studenţilor conceptul de „isterie”.
Ryan C.W. Hall şi Susan Hatters Friedman spun, printre altele, că stilul de vorbire al personajului Yoda din „Războiul stelelor” ar fi cauzat de dislexie sau de sindromul Williams, o maladie cauzată de absenţa parţială a cromozomului şapte, care determină o vorbire incoerentă. Darth Vader ar putea suferi de stres posttraumatic sau de un anumit tip de tulburare de personalitate. Fiul său, Luke Skywalker, ar prezenta, potrivit aceloraşi cercetători americani, semne premergătoare de schizofrenie, cauzate de evoluţia lui bruscă de la un adolescent predispus la depresie la rolul de salvator al omenirii. În ceea ce îl priveşte pe Jabba The Hutt, acest personaj ar prezenta semne de psihopatie. „Însă acest lucru nu reprezintă nicio surpriză pentru nimeni”, afirmă autorii studiului.
Studiul celor doi experţi americani este supus interpretărilor, precizează un articol publicat în Pacific Standard. Cu toate acestea, atunci când colegii de breaslă ai cercetătorilor Ryan C.W. Hall şi Susan Hatters Friedman au comentat acest studiu, ei au preferat să nu îi critice, ci, mai degrabă, să discute în detaliu comparaţiile făcute de aceştia.
Asocierea dintre psihiatrie şi cinematografie nu este rară, cele două domenii inspirându-se în mai multe ocazii unul din celălalt. „Strălucirea/ The Shining”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „American Psycho”, „Shutter Island” sunt tot atâtea exemple de filme în care tulburările mintale fac parte integrantă din scenariile cinematografice. În sens invers, un curs de psihopatologie din Statele Unite a asociat deja personaje de ficţiune cu maladiile mintale. Astfel, personajele din serialul de televiziune „Seinfeld”, considerate „nevrozate şi aiurite”, reprezintă un punct de plecare ideal pentru astfel de analize ştiinţifice, potrivit cursului citat. În 2004, mai multe episoade din acest serial TV au fost prezentate unor pacienţi care sufereau de schizofrenie, cu scopul de a facilita dialogul cu acele persoane.
Sursă: Mediafax