Pericolul din cartofii prăjiţi. Avertismentul Autorităţii europene pentru siguranţa alimentară
Acrilamida este un compus chimic ce se formează în alimentele bogate în amidon în timpul procesării la temperaturi înalte, cum ar fi prăjirea, coacerea şi frigerea. Prin urmare, biscuiţii, chipsurile, cartofii prăjiţi, cafeaua, cerealele sau pâinea prăjită pot conţine acrilamidă.
EFSA a făcut o evaluare a riscurilor existenţei acestei substanţe în alimentaţie pe baza a circa 100 de studii ştiinţifice şi a datelor strânse de la consumatori, ONG-uri şi din sectorul industriei agro-alimentare, relatează 7sur7.be. Studii realizate pe animale au arătat că substanţa este genotoxică şi cancerigenă, acest compus putând, prin urmare, să deterioreze ADN-ul şi să provoace cancere. Autoritatea Europeană a ajuns la concluzia că acrilamida poate mări riscul de dezvoltare a unui cancer, subliniind că cei mai expuşi sunt copiii.
Opinia EFSA nu are valoare de constrângere, însă poate determina Uniunea Europeană şi statele membre să prevadă limitarea expunerii consumatorilor la această substanţă, prin modificarea obiceiurilor alimentare sau de pregătire a alimentelor ori prin întărirea controlului asupra producţiei alimentare.
Încă din 2011 Comisia Europeană recomandă ţărilor membre ale UE să efectueze anchete atunci când nivelurile de acrilamidă din produsele alimentare depăşesc anumite valori de referinţă, scrie Agerpres.