Ce testează în mare secret americanii cu avionul spaţial X-37B, lansat recent – FOTO, VIDEO
Drona spaţială secretă a Forţelor Aeriene americane a fost din nou lansată pe orbita Pământului, pe 20 mai, la şase luni după revenirea pe Terra, în octombrie 2014. Aceasta este a patra misiune a dispozitivului fără pilot X-37B, asemănător unei navete spaţiale, însă informaţiile privind scopul noii misiuni au rămas clasificate.
Potrivit Daily Mail, avionul spaţial a fost surprins de astronomi amatori într-un loc de pe orbită pe care nu ar fi trebuit să fie. „Este mai jos pe orbită decât ar fi normal. Am fost contrariaţi, pentru că am crezut că va sta ca de obicei. De asemenea, gradul de înclinare este de 38 de grade şi nu 40 de grade, cum ar fi trebuit să fie”, a declarat Greg Roberts pentru Space.com.
Faptul că zboară la o altitudine mai mică decât de obicei poate însemna un test pentru o nouă tehnologie de propulsie.
„Avionul X-37B a fost surprins survolând aceeaşi zonă la fiecare două zile: Asta ar putea însemna că se află într-o misiune de spionaj”, a declarat Ted Molczan pentru Space.com.
Precedenta misiune a navetei spaţiale a durat 22 de luni şi s-a încheiat în octombrie 2014, fiind cea mai lungă misiune de până atunci. Primele două misiuni au durat 225 şi, respectiv, 469 de zile.
Avionul spaţial robotizat, asemănător unei navete, a fost lansat pentru prima dată pe orbita Pământului în aprilie 2010, misiunea lui fiind una secretă. Ulterior, el a fost lansat din nou în spaţiu în 2011 şi a revenit pe Terra în iunie 2012.
Scopul misiunilor avionului nu este clar, recent apărând o teorie conform căreia nava a urmărit laboratorul spaţial al Chinei.
Singura explicaţie credibilă privind misiunea navei este testarea de tehnologii care ar putea fi folosite în viitoarele misiuni spaţiale.
Avionul spaţial X-37B a fost construit de Boeing, care a început lucrările la acesta în cadrul unui proiect NASA, în 1999, dar care a fost ulterior preluat de US Air Force.
„Acest vehicul a fost conceput pentru a fi un laborator orbital pentru testarea de noi tehnologii şi componente, care apoi pot fi aduse pe Pământ şi examinate. Tehnologiile testate în cadrul programului se referă la sisteme de ghidaj, de navigaţie şi de control, sisteme de protecţie termică, scuturi şi structuri rezistente la temperaturi ridicate sau sisteme de zbor electromagnetice”, informează US Air Force.
Cu toate acestea, din cauza misterului legat de misiunile navetei există diverse teorii: avionul testează de fapt o armă secretă spaţială sau are misiuni de spionaj.