Seamănă cu o fortăreaţă din antichitate. Cel mai mare hotel din lume va fi deschis în deşert

01 06. 2015, 00:00

This browser does not support the video element.

Valoarea proiectului, care va fi construit în Mecca, este de 3,6 miliarde de dolari. Din cele 45 de etaje, cinci vor fi rezervate pentru familia regală din Arabia Saudită, transmite Traveller.com.au.

Arhitectura Abraj Kudai, bazată pe un inel de 12 turnuri, seamănă cu cea a unei fortăreţe din antichitate. În două dintre turnuri vor fi condiţii de cazare de cinci stele, iar în restul de patru stele.

Construcţia, care va include şi un mall, helioporturi şi multe parcări, va fi finalizată în 2017. Locul ales se află la o distanţă de doar 2,2 km de moscheea sfântă Masjid al-Haram.

Cele mai mari hoteluri din lume se găsesc în acest moment la Las Vegas, în SUA. Acestea sunt The Venetian şi The Palazzo, care operează ca un singur hotel cu 7.117 camere. Tot în oraşul american se găseşte MGM Grand, care are 6.852 de camere.