Documente secrete despre asasinarea lui J.F.Kennedy vor fi publice. Când aflăm adevărul despre moartea preşedintelui american
Istoricii încep să se pregătească, cercetătorii au intrat într-o stare de febrilitate, iar adepţii teoriei conspiraţiei sunt cuprinşi de nerăbdare: în octombrie 2017, cea mai mare parte a conţinutului arhivei în care a fost documentată ancheta lansată după asasinarea preşedintelui american J. F. Kennedy urmează să fie dată publicităţii.
În total, la peste 40.000 de documente redactate în cadrul acelei anchete au avut acces doar şapte arhivari, ale căror nume au fost ţinute în secret. Ei lucrează de mulţi ani, luându-şi numeroase măsuri de precauţie din motive de securitate, la această „mină” de informaţii, care ar putea să facă lumină, după 50 de ani, asupra unuia dintre cele mai mari mistere ale istoriei americane contemporane.
Earl Warren, fost şef al Curţii Supreme de Justiţie din Statele Unite, care a prezidat comisia de anchetă înfiinţată pentru a investiga asasinarea celui de-al 35-lea preşedinte al Statelor Unite, i-a spus unui jurnalist care l-a întrebat dacă americanii vor afla într-o bună zi totalitatea concluziilor formulate după încheierea anchetei: „Acel moment va veni, dar, probabil, nu se va produce în timpul vieţii voastre!”.
Site-ul Politico, pe care au apărut în premieră aceste informaţii, afirmă că, deşi acea dată – octombrie 2017 – a fost oficial fixată pentru a autoriza accesul publicului larg la acele arhive, în orice moment s-ar putea întâmpla ca viitorul preşedinte în funcţie să îşi exercite dreptul de veto, în urma unei cereri formulate de CIA, FBI sau orice altă agenţie guvernamentală.
Va fi suficient ca aceste agenţii să considere că unii dintre protagoniştii anchetei – dintre care unii sunt încă în viaţă – ar fi expuşi în mod inutil de dezvăluirile conţinute într-unul dintre acele documente sau în transcrierile unor interogatorii. Şi, întrucât acel moment va veni la un an şi jumătate după ce succesorul lui Barack Obama îşi va prelua funcţia, noul preşedinte, în funcţie de afinitatea lui pentru transparenţă, de contextul intern şi de cel internaţional, va decide dacă îşi va da acordul sau nu îşi va da acordul pentru publicarea totală a acestor arhive.
Citeşte articolul integral pe Mediafax