Misterul de pe Ceres. Fotografia surprinsă de sonda spaţială Dawn îi lasă fără explicaţii pe savanţi – VIDEO
Imaginea de înaltă rezoluţie făcută publică de NASA a fost suprinsă de sonda spaţială Dawn în timp ce orbita la mai bine de 7.200 de kilometri deasupra suprafeţei planetei.
În fotografie este vizibil un grup de pete sclipitoare pe suprafaţa planetei pitice Ceres, cel mai mare corp ceresc aflat în centura de asteroizi aflată între Marte şi Jupiter.
Specialiştii NASA estimează că craterul unde au fost surprinse petele sclipitoare are un diametru de aproape 92 de kilometri.
Oamenii de ştiinţă cunosc fenomenul încă din anul 2004, când telescopul Hubble a surprins o serie de imagini ale planetei Ceres. Odată cu creşterea rezoluţiei fotografiilor a crescut însă şi curiozitatea acestora.
Sursă: YouTube
Teoriile actuală explică existenţa acestor pete strălucitoare ca fiind gheaţă, cel mai probabil scoasă la suprafaţă de impactul cu un alt corp ceresc, existenţa în acel perimetru a unui vulcan de gheaţă sau gheizer şi existenţa unor depozite de sare în acel crater.
NASA menţionează că dacă Ceres ar fi alcătuită doar în proporţie de 25% din apă volumul acesteia ar fi mai mare decât cel care poate fi găsit pe Pământ.