John Nash, în vârstă de 86 de ani, şi soţia sa, Alicia, în vârstă de 82 de ani, au murit după ce taxiul în care călătoreau a fost implicat într-un accident, produs în statul american New Jersey.
Potrivit relatărilor din presa locală, cuplul nu purta centuri de siguranţă în momentul în care s-a produs accidentul.
Actorul Russell Crowe, care a interpretat rolul lui John F. Nash Jr. în filmul „A Beautiful Mind”, a spus că este „uluit” la aflarea veştii decesului matematicianului. „Sufletul meu este alături de John şi Alicia şi de familia lor. Un partener minunat. Minţi frumoase, inimi minunate”, a scris actorul pe contul său de pe platforma Twitter.
În acest an, John F. Nash Jr., a fost recompensat cu Abel Prize pe 2015, un prestigios premiu acordat în domeniul matematicii, alături de colegul său american Louis Nirenberg. Potrivit unui anunţ făcut în luna martie de Academia Norvegiană de Ştiinţe şi Litere, John F. Nash Jr. şi Louis Nirenberg sunt consideraţi „doi uriaşi ai matematicii secolului al XX-lea”.
John F. Nash Jr., în vârstă de 86 de ani, şi-a construit o carieră de succes la Universitatea Princeton şi la Massachusetts Institute of Technology (MIT), din Statele Unite.
Sursă: YouTube
John F. Nash Jr. a câştigat şi premiul Nobel pentru economie pe anul 1994, cu o lucrare despre teoria jocurilor.
Filmul „O minte sclipitoare”, inspirat din viaţa şi cariera lui John F. Nash Jr., a primit opt nominalizări la premiile Oscar în 2002. Pelicula a câştigat patru premii Oscar, inclusiv la categoriile „cel mai bun film” şi „cel mai bun regizor” (Ron Howard).