Trei experimente neobişnuite ale armatei americane

”Cavaleria” de cămile

Calul a fost principalul mijloc de transport al armatei americane în secolul al XIX-lea, însă asta doar pentru că programul U.S. Camel Crops a eşuat. Experimentul neobişnuit a fost lansat în 1856 după ce secretarul de război Jefferson Davis a importat mai multe duzini de cămile din Turcia şi Africa de Nord. Davis credea că ”oile deşertului” vor prospera în climatul arid din noile teritorii cucerite, situate în sud-vestul continentului. Primele teste părau să-i dea dreptate.

Cămilele rezistau mai multe zile fără apă, puteau căra multe greutăţi şi se descurcau mai bine decât catârii sau caii pe terenurile dificile. Războiul Civil a dus, însă, la încheierea ”serviciului militar” al cămilelor. Armata a renunţat la aceste mamifere în timpul marşului, programul fiind oprit după ce Confederaţia, condusă în mod ironic de Davis, a capturat baza Camp Verde din Texas. Majoritatea cămilele au fost scoase la licitaţie către circuri şi persoane fizice, iar o parte au fost lăsate libere. Urmaşi ai acestora au fost zărite în sălbăticie până în jurul anilor 1940.

Proiectul ”vierme de gheaţă”

În 1958, armata Statelor Unite a lansat cel mai îndrăzneţ experiment din timpul Războiului Rece. Proiectul top-secret numit ”viermele de gheaţă” îşi propunea să ascundă sute de rachete balistice sub gheţarii din Groenlanda. Odată operaţionale şi ascunse sub nămeţii arctici, locul ar fi urmat să fie folosit pentru lansarea unor eventuale rachete nucleare pe teritoriul sovietic. Pentru a testa această idee, Armata a construit întâi Baza Century, un prototip al bazei polare.

Avanpostul consta în peste 20 de tuneluri subterane făcute din blocuri de gheaţă şi întărite cu oţel şi zăpadă. Acesta putea găzdui 200 de persoane, având propriile laboratoare, un spital şi chiar şi un teatru, toate susţinute de un reactor nuclear. Baza Century a fost minune tehnologică la acea vreme, însă nu a făcut faţă forţei naturii. După doar câţiva ani, deplasarea calotelor de gheaţă au făcut ca multe tuneluri să nu mai fie integre din punct de vedere structural. Armata a renunţat la plasarea unor arme nucleare în Groenlanda în 1966.

Proiectul ”porumbeii”

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, psihologul B.F. Skinner a primit finanţare pentru dezvoltarea unei arme inedită: rachete ghidate de porumbei. Reputatul behaviorist a avut această idee în timp ce urmărea un stol de porumbei. ”Brusc i-am văzut ca pe un dispozitiv cu vedere excelentă şi manevrabilitate extraordinară. Ar putea ei să ghideze o rachetă?”, a notat el.

Proiectul care a urmat a fost pe de o parte ciudat, pe de alta genial. După ce a folosit condiţionarea pentru a-i învăţa pe porumbei să ciugulească anumite imagini, o navă de război a inamicilor, spre exemplu, Skinner i-a pus într-o cabină special creată pentru ei, în faţa unei rachete. În cabină se afla un ecran foarte mic pe care era proiectată traiectoria rachetei. Ciugulind ecranul, porumbeii puteau să schimbe coordonatele rachetei, ghidând-o, la propriu, către ţintă. Primele simulări au demonstrat că păsările erau nişte piloţi foarte pricepuţi. Din păcate, armata nu a fost de acord să lanseze un program atât de ciudat, acesta fiind închis în 1944.

Sursă: History