„Dacă aş putea, aş cumpăra Coreea de Nord. Sunt foarte entuziasmat privind Coreea de Nord. Dacă aş putea să îmi pun toţi banii pe Coreea de Nord, aş face-o”, afirmă Jim Rogers, care şi-a construit averea făcând investiţii în zone în care alţii se temeau de riscuri.
„În Coreea de Nord au loc schimbări masive. Nu aş fi investit în tatăl sau în bunicul lui Kim Jong-Un, actualul lider nord-coreean, dar este ca şi cum ai spune că în anii 1980 nu trebuie să faci investiţii în China din cauza lui Mao Zedong. Mao a murit, iar Deng Xiaoping făcea unele schimbări. În momentul de faţă se produc schimbări majore în Coreea de Nord. Acest copil face schimbări uimitoare”, afirmă Jim Rogers.
Întrebat dacă va reveni în Statele Unite, omul de afaceri a răspuns: „Când merg la New York mă bucur atât de mult că trăiesc în Asia. New York este un oraş de lumea a treia, cu un aeroport de lumea a treia şi un sistem de taxare de lumea a treia”.
„Să compar viaţa din Singapore cu cea din New York? Viaţa din Hong Kong cu cea din Chicago? Nu, nu îmi este dor. Sunt încă cetăţean american, plătesc impozite în SUA, votez în SUA, dar îmi place că trăiesc aici, în Asia”, spune Jim Rogers.