O jurnalistă din Ucraina, redactorul-şef al unui important cotidian, a fost asasinată vineri
Potrivit presei locale, corpul jurnalistei a fost găsit în apartamentul ei din oraşul Neticin, existând suspiciuni că a fost asasinată din cauza activităţilor profesionale.
În ultimele zile, Olga Moroz a pregătit un articol despre exploatările forestiere ilegale.
Este vorba de al treilea jurnalist asasinat în Ucraina în ultimele zile.
Ziarisul Oles Buzina, în vârstă de 45 de ani, a fost împuşcat mortal dintr-o maşină, joi dimineaţă, a declarat ministrul ucrainean de Interne, Anton Heraşcenko. Oles Buzina a candidat fără succes, în anul 2014, pentru un loc în Parlamentul ucrainean, din partea partidului Blocul Rus.
Miercuri, parlamentarul ucrainean Oleg Kalaşnikov, un aliat al fostului preşedinte Victor Ianukovici, a fost ucis la Kiev.
Un alt jurnalist ucrainean, Serghei Suhobok, a fost asasinat la Kiev pe 13 aprilie.