Home » D:News » Prima imagine color cu Pluto, transmisă de sonda New Horizons

Prima imagine color cu Pluto, transmisă de sonda New Horizons

Publicat: 16.04.2015
Prima imagine color cu Pluto şi cel mai mare satelit al său, Charon, a fost transmisă cercetătorilor de pe Terra de un instrument performant aflat la bordul sondei spaţiale New Horizons, informează bbc.com.

Fotografia, dată publicităţii marţi de agenţia spaţială americană, prezintă un corp ceresc – considerat până de curând cea de-a noua planetă după Soare, în prezent inclus în categoria „planetelor pitice” – înconjurat de o lumină roşie.

Sonda New Horizons va trece pe lângă Pluto pe 14 iulie. Sonda americană va capta cu acel prilej o cantitate foarte mare de date, care vor fi retransmise apoi către Terra în următoarele 16 luni.

Întrucât distanţa care separă sonda americană de Terra este de aproape 5 miliarde de kilometri, semnalul radio are nevoie de 4,6 ore pentru a ajunge pe planeta noastră.

„Întâlnirea” sondei New Horizons cu Pluto este considerată principalul eveniment spaţial al anului 2015. Ea va completa misiunea de explorare a celor „nouă planete clasice” din Sistemul Solar; odată cu survolarea lui Pluto, toate cele nouă corpuri cereşti vor fi fost explorate cel puţin o dată de o sondă spaţială.

De la trecerea sondei Voyager 2 pe lângă Neptun la sfârşitul anilor 1980, nicio planetă (sau planetă pitică) nu a fost explorată de la o distanţă atât de mică, aşa cum o va face sonda New Horizons la jumătatea lunii iulie.

În prezent, cele mai bune imagini cu Pluto sunt cele realizate de telescopul spaţial Hubble. Însă acestea reprezintă o simplă succesiune de puncte, difuze, din care specialiştii reuşesc cu greu să extragă date ştiinţifice valoroase.

Începând din luna mai, acest lucru se va schimba, deoarece New Horizons se va apropia tot mai mult de Pluto şi va începe să trimită spre Terra o serie de fotografii care vor avea rezoluţii considerabil mai bune decât cele ale imaginilor transmise de Hubble.

Fotografia publicată marţi de NASA reprezintă doar un preambul. Ea a fost realizată de camera în culori Ralph aflată la bordul sondei americane, pe 9 aprilie.

New Horizons se afla în acel moment la 115 milioane de kilometri de Pluto – aproximativ aceeaşi distanţă dintre Soare şi Venus. Chiar şi de la acea distanţă, pot fi distinse câteva diferenţe între aspectele exterioare ale lui Pluto şi Charon – primul este mai strălucitor decât celălalt.

Atunci când sonda New Horizons va trece pe lângă Pluto, pe 14 iulie, camera Ralf va realiza fotografii color cu suprafaţa acestuia.

SURSA: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool