O nuvelă scrisă în copilărie de regina Victoria va fi publicată în Marea Britanie

10 04. 2015, 00:00

Monarh intrat în legendă şi împărăteasă a Indiei, regina Victoria a fost şi autoare de cărţi pentru copii. Arhivele familiei regale britanice vor adăuga o nouă faţetă aurei care o înconjoară pe regina Victoria publicând, în iunie, o nuvelă scrisă de suverană, la vârsta de 10 ani, în perioada 1829 – 1830.

Acest volum de 64 de pagini se va intitula „The Adventures of Alice Laselles” („Aventurile lui Alice Laselles”) şi va fi publicat sub numele de botez al fostei regine, Alexandrina Victoria.

În pofida vârstei sale fragede, Victoria dădea dovadă de o imaginaţie debordantă. Ea a scris o povestire pentru copii care include toate elementele obligatorii ale genului: o eroină curajoasă în vârstă de 12 ani, o mamă vitregă diabolică, animale fidele şi o doză mare de dramatism.

Ca şi Victoria, care şi-a pierdut tatăl la o vârstă fragedă, personajul Alice este o fetiţă solitară. Nu mai are mamă, dar are un câine şi un ponei. Acea copilărie binecuvântată se încheie atunci când tatăl eroinei se căsătoreşte cu o femeie răutăcioasă. Aceasta o expediază pe Alice într-un pension pentru fete.

Acolo, Alice descoperă o mulţime de alte personaje pitoreşti: Ernestine Duval, o orfană franţuzoaică, oarbă de un ochi şi desfigurată de variolă, Diana O’Reilly, o fetiţă colerică, furioasă pe tatăl ei care s-a mutat în India, dar şi răutăcioasa Charlotte Graves, a cărei frumuseţe este egalată doar de vanitatea ei, care îşi petrece zilele admirându-şi coafura în oglindă. Barbara Somerville, fiica unui bancher opulent, nu este nici ea mai prejos din acest punct de vedere.

Drama izbucneşte atunci când Alice este acuzată pe nedrept că a introdus clandestin o pisică în acel pension. Însă totul e bine când se termină cu bine. Alice este exonerată de orice vină şi devine una dintre cele mai bune eleve ale acelei şcoli de fete.

Scrisă într-un caiet cu coperte roşii, aflat în arhivele Castelului Windsor, povestirea „Aventurile lui Alice Laselles” a reprezentat o temă şcolară pe care tânăra prinţesă Victoria a primit-o de la profesorii ei. Până în prezent, existenţa acelui caier era cunoscută doar de un număr restrâns de persoane. Cartea va fi ilustrată cu gravuri miniaturale care reprezintă păpuşile din hârtie pe care prinţesa Victoria le modela cu guvernanta ei.

Scriitoare avidă, regina Victoria a lăsat în urma ei peste 100 de jurnale intime şi câteva mii de scrisori. Potrivit experţilor britanici, această corespondenţă ar conţine aproximativ 60 de milioane de cuvinte.

Regina Victoria (1837 – 1901), care avea 18 ani atunci când a fost încoronată, este suveranul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic, petrecând 63 de ani pe tronul Marii Britanii. Acest record ar putea fi depăşit de regina Elizabeth a II-a în septembrie 2015.

SURSA: Mediafax