Topul celor mai inteligenţi 5 preşedinţi americani ai tuturor timpurilor

02 04. 2015, 12:51

1. John Adams

FOTO: Wikipedia    

John Adams a fost al doilea preşedinte al Statelor Unite, în perioada 1797-1801, după ce a servit drept primul vicepreşedinte al naţiunii, sub conducerea lui George Washington. El ar fi avut un IQ de 173.

Adams a studiat Dreptul la Harvard şi a fost unul dintre primii susţinători ai mişcării americane de independenţă faţă de Anglia. Ambiţios şi inteligent, dar şi vanitos, el se plângea des soţiei că funcţia de vicepreşedinte este nesemnificativă.

El este cel mai adesea apreciat pentru calităţile sale diplomatice, ajutând la negocierea unui tratat de pace în timpul Războiului de Independenţă şi evitând un război cu Franţa în timpul mandatului său de preşedinte.

2. Thomas Jefferson

FOTO: Wikipedia    

Thomas Jefferson a fost unul dintre ”părinţii fondatori” ai Statelor Unite. El a servit drept al treilea preşedinte al naţiunii, în perioada 1801-1809 şi ar fi avut un IQ de 160.

El a absolvit Colegiul William şi Mary, iar apoi a studiat Dreptul. Jefferson a fost un orator slab, potrivit arhivelor Casei Albe. De aceea, el a candidat cu reticenţă pentru preşedinţie, după ce a câştigat treptat conducerea Partidului Republican.

Jefferson s-a opus unui guvern centralizat. Prima iniţiativă legislativă pe care a promovat-o după câştigarea alegerilor a fost eliminarea unei taxe foarte nepopulare pe whiskey.

3. John F. Kennedy

John Fitzgerald Kennedy (foto) a fost cel de-al 35-lea preşedinte al Statelor Unite, servind mai puţin de trei ani înainte de a fi asasinat, în 1963. El ar fi avut un IQ de 158.

Kennedy a absolvit cursurile Universităţii Harvard în 1940 după care s-a înrolat în Marina americană, unde a fost grav rănit în cel de-Al Doilea Război Mondial.

El a fost ales preşedinte în 1960 când a susţinut unele dintre cele mai memorabile discursuri de investire din istoria recentă. ”Nu vă întrebaţi ce poate face ţara pentru voi – întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru ţară”, le-a transmis el americanilor.

Kennedy este cel mai bine cunoscut pentru programele sale fiscale care au permis extinderea economiei americane, dar şi pentru presiunea făcută pentru adoptarea unei legislaţii în privinţa drepturilor civile şi a egalităţii.

4. Bill Clinton

FOTO: Wikipedia    

William Jefferson „Bill” Clinton a fost cel de-al 42-lea preşedinte al SUA, servind între anii 1993 şi 2001. IQ-ul său ar fi de 156.

După ce a absolvit Georgetown, Clinton a câştigat o bursă Rhodes la Universitatea Oxford. În 1973 a obţinut diploma de Drept de la Univeristatea Yale, iar în 1978 a fost ales guvernator al statului Arkansas.

El este cel mai bine cunoscut pentru eforturile de pace în Irlanda şi zona Balkanilor.

5. James Madison

FOTO: Wikipedia    

Considerat unul dintre ”părinţii” Constituţiei americane, James Madison ar fi avut un IQ de 155.

Madison a absolvit ceea ce între timp a devenit Universitatea Princeton în 1771, iar apoi a studiat Dreptul.

El a colaborat cu Alexander Hamilton şi John Jay pentru scrierea ”lucrărilor federaliste” (Federalist Papers) în 1788, texte care propuneau ratificarea Constituţiei.

Madison a lucrat şi la proiectul de lege a drepturilor (Bill of Rights) şi a servit ca secretar de stat în administraţia lui Thomas Jefferson.

În clasamentul întocmit de Simonton mai figurează Jimmy Carter (IQ de 153), Woodrow Wilson (152). Theodore Roosevelt (149), James Garfield (148), Chester Arthur (148), Abraham Lincoln (148), Franklin D. Roosevelt (146), Millard Fillmore (143), John Tyler (142) şi Franklin Pierce (141).

Sursă: Business Insider