Home » D:News » Păcăleli de 1 aprilie în presa internaţională: CERN confirmă existenţa Forţei din „Războiul stelelor”

Păcăleli de 1 aprilie în presa internaţională: CERN confirmă existenţa Forţei din „Războiul stelelor”

Păcăleli de 1 aprilie în presa internaţională: CERN confirmă existenţa Forţei din „Războiul stelelor”
Publicat: 01.04.2015
Confirmarea existenţei Forţei din franciza "Războiul stelelor", prezenţa unui politician britanic pe o reţea de socializare destinată homosexualilor şi retragerea forţată din activitate a actorilor Matt Damon şi Daniel Craig se numără printre păcălelile de 1 aprilie apărute în presa internaţională.

Cea mai veche referire la Ziua păcălelilor datează din 1539, obiceiul, încă apreciat şi „reeditat” anual, fiind un prilej ca oamenii să le facă surprize mai plăcute sau mai puţin plăcute prietenilor, dar şi un motiv pentru presa internaţională de a-i face pe cititori să zâmbească.

Ziua păcălelilor (1 aprilie) a fost celebrată aşa cum se cuvine şi în acest an de presa internaţională, printr-o serie de articole redactate sub forma unor farse, care au dat dovadă de multă imaginaţie, inventivitate şi, uneori, de credibilitate, informează site-ul 20minutes.fr.

Miercuri dimineaţă, publicaţia Dernières Nouvelles d’Alsace şi-a amuzat cititorii informându-i că angajaţii Poliţiei din Alsacia (regiune a Franţei, n.r.) vor asigura paza şi ordinea din zonă circulând în automobile Bugatti Veyron (costă peste 1 milion de euro bucata).

Tot în Franţa, publicaţia La Tribune a anunţat că preşedintele François Hollande va suprima programul de lucru săptămânal de 35 de ore. „S-a stabilit! Preşedintele Republicii a decis: reforma pieţei forţei de muncă va fi făcută prin ordonanţă”.

Ouăle fermierilor din Loué, o localitate de pe Valea Loarei, vor fi livrate cu ajutorul dronelor. Într-un comunicat de presă, asociaţia Fermierilor din Loué a anunţat lansarea unui serviciu de livrare a ouălor cu ajutorul dronelor, care ajung la clienţi în cel mult o oră.

Fermierii din Loué au deschis propria şcoală de pilotare a dronelor, „pentru a garanta o livrare fără omletă”.

Potrivit site-ului Allocine.fr, actorii Matt Damon şi Daniel Craig nu vor mai juca niciodată într-un film. Din lipsa banilor, marile studiouri americane au luat decizia de a înlocui toate starurile de cinema cu actori mai puţin „costisitori”. Matt Damon şi Daniel Craig ar face parte dintre primele „victime”, precizează acelaşi site, care propune cu această ocazie şi o diaporamă cu 25 de actori şi actriţe de la Hollywood şi cu presupuşii lor „înlocuitori”.

Cantal Destination, site-ul Comitetului departamental pentru turism şi staţiuni termale din Cantal, o altă regiune franceză, spune că Puy Mary, cel mai mare vulcan din Europa, a început să se trezească. Jurnaliştii francezi s-au declarat îngrijoraţi din cauza „coloanelor de fum” care sunt emise de cele mai mari conuri vulcanice din acei munţi aflaţi în provincia Auvergne şi care ar fi fost fotografiate de doi localnici în cursul zilei de marţi. Un renumit vulcanolog islandez, Bjorn Stevensen, care a analizat şi erupţia vulcanului Eyjafjallajökull, s-ar fi deplasat deja la faţa locului pentru a studia consecinţele acelor coloane de fum.

Site-ul Next Impact afirmă că HADOPI, organismul francez de protejare a drepturilor de autor pe internet, a inventat o nouă armă pentru a lupta contra pirateriei online. Începând din această lună, în avertismentele ce vor fi trimise internauţilor francezi care au descărcat ilegal seriale de pe internet, HADOPI va adăuga epilogul serialului în cauză, prezentat într-un text scris în majuscule, „pentru ca internauţii să nu mai aibă chef, nici nevoia de a urmări acele seriale”.

Cotidianul France Bleu spune că Thierry Kleiber, un ciocolatier din Belfort, a decis să plaseze pui vii într-unele dintre ouăle sale de ciocolată pe care le va vinde în perioada Paştelui. Clienţii care vor descoperi un pui în oul lor „vor câştiga greutatea lor în ciocolată”, ar fi precizat ciocolatierul francez.

Potrivit asociaţiei de conservare a mediului înconjurător Bretagne Vivante, un naturalist francez a descoperit un dragon – care a primit denumirea ştiinţifică „Dragonus armoricus” – în valea râului Ria d’Etel, în apropiere de Lorient. Asociaţia a îndemnat la o „mobilizare naţională” pentru salvarea „ultimilor dragoni din Bretania”.

Cercetătorii de la CERN au făcut cercetări în privinţa Forţei, celebrul concept din franciza „Războiul stelelor”. Un anumit Ben Kenobi de la Universitatea Tatooine (personaj, respectiv planetă din universul „Star Wars, n.r.) ar fi făcut publice aceste informaţii. Fapt amuzant, celebrul accelerator de particule LHC (Large Hadron Collider) de la CERN este în prezent în pană, din cauza unei defecţiuni electrice.
Publicaţia Le Nouvel Observateur afirmă că „epidemia” de drone care au fost observate în ultimele săptămâni pe cerul de deasupra Parisului ar fi avut legătură cu industria pornografică. Dronele respective ar fi trebuit să filmeze actele sexuale ale parizienilor obişnuiţi prin ferestrele caselor şi apartamentelor acestora.

Lance Armstrong revine în ciclism. Magnatul rus Oleg Tinkov, proprietarul echipei de ciclişti cu acelaşi nume, l-a concediat pe managerul acesteia, Bjarne Riis, fost câştigător al Turului Franţei. Şi, pentru a-l înlocui, magnatul rus a anunţat numele ciclistului american Lance Armstrong. „Singurul tip care putea să îl depăşească pe Bjarne Riis în privinţa dopajului”, completează, cu umor, presa franceză.

Păcălelile de 1 aprilie nu sunt rezervate doar jurnaliştilor. Companiile de prestigiu se implică şi ele în acest joc de foarte mult timp. Cel mai bun exemplu din acest an vine din partea companiei Samsung, care „promite” să lanseze un telefon mobil în forma unui satâr. „Practic, dar puţin credibil”, au reacţionat internauţii francezi.

La rândul lor, ziarele şi site-urile britanice au publicat o serie de informaţii cu rol de farsă în cursul zilei de miercuri. Site-ul pinknews.co.uk afirmă că Nick Clegg, un apreciat politician britanic, liderul Partidului Liberal-Democrat, un familist convins şi tatăl a trei copii, ar fi decis să se adreseze votanţilor săi într-o manieră insolită, prin intermediul unor reţele de socializare şi întâlniri online destinate homosexualilor – Grindr, Hornet şi Scruff.

Tabloidul Daily Mail afirmă că Jeremy Clarkson, renumitul prezentator al emisiunii automobilistice „Top Gear”, a devenit militant ecologist. Acelaşi tabloid spune că următoarele bancnote de 5 lire sterline vor fi imprimate cu chipul prezentatorului TV şi producătorului muzical Simon Cowell, înlocuind-o astfel pe regina Elizabeth a II-a.

De asemenea, tot Daily Mail spune că numele celor 11 fotbalişti care sunt aleşi să joace în fiecare săptămână pentru echipa de fotbal Manchester United sunt determinate pe baza unor formule astrologice.

The Independent a anunţat că Universitatea din Leicester a decis să îşi schimbe numele în Universitatea Richard al III-lea, în onoarea fostului suveran englez, ale cărui rămăşiţe pământeşti au fost descoperite sub o parcare municipală.

The Telegraph a publicat un articol potrivit căruia celebrul Turn din Pisa va fi transformat într-un hotel de lux, care se va numi „3,99 grade”, după unghiul său actual de înclinaţie, şi se va adresa doar turiştilor arabi bogaţi.

Şi site-ul grupului BBC a intrat în acest joc al farselor, anunţând că va comercializa „replici ale codului vestimentar Tudor”, inspirat din serialul său de televiziune „Wolf Hall”, inspirat la rândul său din cărţile romancierei Hilary Mantel, care vor fi disponibile „în mărimile Henric al VIII-lea, Henric al IX-lea şi Henric XXL”.

Grupul Google a participat şi el la Ziua păcălelilor, publicând o versiune în oglindă a paginii sale de start, care poate fi accesată tastând com.google în fereastra de căutare şi care generează aceleaşi rezultate ca şi versiune obişnuită, dar cu texte scrise ca în oglindă.

Deşi data de 1 aprilie poate fi considerată o zi a farselor copilăreşti, câteva publicaţii şi instituţii prestigioase au decis să participe în acest an la Ziua păcălelilor, publicând articole false.

Astfel, revista Nature, una dintre cele mai apreciate publicaţii ştiinţifice din lume, a publicat miercuri un articol fals care sugerează că dragonii ar putea să existe cu adevărat şi monitorizează existenţa lor în funcţie de creşterea sau scăderea temperaturilor mondiale.

Administratorii celebrei săli de concerte Royal Albert Hall din Londra au publicat o scrisoare – ce ar proveni din arhivele instituţiei – în care membrii trupei The Beatles erau criticaţi pentru modul în care se refereau la această clădire istorică în cântecul „A Day in the Life”. În acea scrisoare, administratorii de la Royal Albert Hall îi „spuneau” managerului trupei The Beatles că rockerii britanici nu ar trebui să mai spună că există 4.000 de găuri în zidurile sălii de concerte: „Chiar dacă vei lua în calcul şi uşile, considerându-le drept găuri, abia se vor face 32”.

Obiceiul de a face păcăleli de 1 aprilie este unul vechi de câteva secole. Precursori ai April Fools’ Day – Ziua Păcălelilor în variantă autohtonă – ar putea fi Festivalul Hilaria (un festival roman), care se desfăşura pe 25 martie, şi Medieval Feast of Fools, care se desfăşura pe 28 decembrie, o zi care încă este marcată în unele ţări de limbă spaniolă.

Pe de altă parte, cea mai veche referire la Ziua Păcălelilor pare a fi, potrivit Museum of Hoaxes, un fragment dintr-un poem flamand din 1539, în care un bărbat şi-ar fi păcălit servitorul chiar într-o zi de 1 aprilie.

Totodată, o altă explicaţie ar fi că, în urmă cu câteva sute de ani, oamenii sărbătoreau Anul Nou de 1 aprilie. Înlocuirea vechiului calendar cu cel nou a creat confuzii, iniţial unii oameni neputând să se adapteze schimbării: ei sărbătoreau Anul Nou pe data de 1 aprilie în loc de 1 ianuarie şi, din acest motiv, au fost numiţi „April Fools”.

În Franţa, Belgia, Italia şi Olanda o tradiţie de Ziua Păcălelilor – numită „poisson d’avril”, „pesce d’aprile!”, respectiv „aprilvis” (peştele lui aprilie) – constă în lipirea unui peşte din hârtie pe spatele unei persoane fără ca aceasta să-şi dea seama. Acest obicei se pare că datează din secolul al XVI-lea.

Sărbătoarea „poisson d’avril” este încă marcată şi în Canada, dar şi în Portugalia şi Spania. Din zonele francofone, această sărbătoare s-a extins şi în zonele olandeze şi flamande, sub denumirea „aprilvis”.

În Marea Britanie, Ziua Păcălelilor este marcată în anumite zone timp de două zile, persoana păcălită fiind numită „noddy”, în timp ce, în Scoţia, Ziua farselor este denumită în mod tradiţional „Hunt-the-Gowk Day” („gowk” în sensul de prostănac, nătărău), având însă şi o altă semnificaţie – cea de sosire a primăverii (April cuckoo).

În Polonia, ziua de 1 aprilie este una în care oamenii fac glume şi farse, iar „activităţile serioase” sunt de evitat. În Danemarca, 1 mai este cunoscută ca „Maj-kat” („May-cat” şi ca o zi a glumelor). O semnificaţie similară are ziua de 1 mai şi în Suedia. Însă atât danezii, cât şi suedezii obişnuiesc să sărbătorească şi April Fools’ Day („aprilsnar”), în timp ce Ziua Păcălelilor de 1 mai este mult mai puţin celebrată de aceştia.

În Spania, sărbătoarea „peştele lui aprilie” („pescado de abril”) a fost preluat pe filieră franceză, spaniolii având şi propria lor zi a păcălelilor, pe 28 decembrie. Pe 28 decembrie, spaniolii marchează „Dia de los Santos Inocentes” („Day of the Holy Innocents”/ „Masacrul Inoceţilor”), fuga în Egipt şi salvarea pruncului Iisus, considerându-se că Maria şi Iosif l-au salvat pe acesta printr-un „şiretlic”.
În unele ţări din sudul Statelor Unite se sărbătoreşte „The Week of Foolery” (Săptămâna farselor), care începe cu şapte zile înainte de ziua propriu-zisă a păcălelilor.

Sursă: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Invenția neobișnuită care extrage CO2 din atmosferă și îl transformă în combustibil
Invenția neobișnuită care extrage CO2 din atmosferă și îl transformă în combustibil
Motivul pentru care autoritățile suedeze anulează proiectele eoliene din Marea Baltică
Motivul pentru care autoritățile suedeze anulează proiectele eoliene din Marea Baltică
Cum s-a vândut comuniştilor masonul şi marele scriitor Sadoveanu. Apoi a asistat impasibil la închiderea în puşcării „a fraţilor săi”
Cum s-a vândut comuniştilor masonul şi marele scriitor Sadoveanu. Apoi a asistat impasibil la închiderea în puşcării ...
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu
Cum explică oamenii de știință legătura dintre depresie și temperatura corpului?
Cum explică oamenii de știință legătura dintre depresie și temperatura corpului?
Ucraina acuză Google că ar fi dezvăluit poziția unor obiective militare
Ucraina acuză Google că ar fi dezvăluit poziția unor obiective militare
Un nou tratament promițător pentru cel mai mortal tip de cancer cerebral
Un nou tratament promițător pentru cel mai mortal tip de cancer cerebral
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang
Quincy Jones, omul care știut să facă totul mai bine decât oricine altcineva din divertisment. Producătorul lui Michael Jackson și al lui Frank Sinatra
Quincy Jones, omul care știut să facă totul mai bine decât oricine altcineva din divertisment. Producătorul lui Michael ...
Consumul de alcool la animale ar fi mai frecvent decât s-a crezut până acum
Consumul de alcool la animale ar fi mai frecvent decât s-a crezut până acum
DESCOPERĂ.ro, alegerea numărul 1 pentru pasionații de Știință și Tehnologie din România!
DESCOPERĂ.ro, alegerea numărul 1 pentru pasionații de Știință și Tehnologie din România!
Sarcina poate trezi virusuri străvechi din ADN
Sarcina poate trezi virusuri străvechi din ADN
Cardiologul Stanislav Rurac vorbește despre dieta pentru o inimă sănătoasă: „SĂ BEM SAU NU vin roșu și cafea” | Altceva cu Adrian Artene
Cardiologul Stanislav Rurac vorbește despre dieta pentru o inimă sănătoasă: „SĂ BEM SAU NU vin roșu și cafea” ...
Știai că gustul mâncării depinde de cum este tăiată?
Știai că gustul mâncării depinde de cum este tăiată?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre arta modernă și arta contemporană?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre arta modernă și arta contemporană?
Astronomii au descoperit una dintre stelele cu cea mai rapidă rotație din Univers
Astronomii au descoperit una dintre stelele cu cea mai rapidă rotație din Univers
Lemnul de santal, apreciat de întreaga lume pentru aromă, în pericol
Lemnul de santal, apreciat de întreaga lume pentru aromă, în pericol
Sex protejat pentru pescăruși? Orașul care vrea să le administreze păsărilor pilula contraceptivă
Sex protejat pentru pescăruși? Orașul care vrea să le administreze păsărilor pilula contraceptivă