Eclipsa de Lună. De ce nu se va vedea din România

01 04. 2015, 16:30

„Eclipsa de Lună de sâmbătă nu se va vedea din România. Ea începe practic la ora 12.00, ora României, şi se termină la ora 18.00. Iar maximul este la ora 15.00. Adică Luna intră în umbra Pământului în timpul zilei. Dar, când este Lună Plină – atunci se produc eclipsele de Lună -, Luna este în partea opusă Soarelui şi, dacă ai Soarele pe cer, nu ai Luna pe cer. E clar, dacă se întâmplă la orele de zi, fiind Soarele pe cer, nu este Luna. Şi nu o să se vadă de la noi”, a explicat cercetătorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

El a mai spus că eclipsa totală de Lună din 4 aprilie va putea fi văzută din Oceanul Pacific şi Australia.

„Este exact în partea opusă meridianului Greenwich. Se vede cam de la Ecuator şi din partea opusă meridianului Greenwich, exact cum nu e mai bine (pentru români, n.r.). Pot să spun că cel mai bine se vede din Oceanul Pacific”, a spus Adrian Sonka.

Totuşi, românii vor putea să admire în acest an o eclipsă totală de Lună, în septembrie.

„Chiar dacă o pierdem pe asta, o să avem o eclipsă pe care o să o vedem de la noi, pe 28 septembrie. În noaptea de 27 spre 28 septembrie se va produce o eclipsă totală de Lună, care se va vedea de la noi. Va începe la ora 03.00, se va termina la 08.00 şi va avea maximul la ora 06.00”, a mai spus Sonka.

Cea mai recentă eclipsă totală de Lună vizibilă din România a avut loc pe 10 decembrie 2011.