Expoziţie controversată cu animale disecate şi plastifiate, realizată de creatorul „The Human Body”. VIDEO
Expoziţia ”Body Worlds: Animal Inside Out” găzduieşte animale consevate, de pe care pielea a fost eliminată, afişând muşchii, organele, venele şi oasele.
Creaţia anatomistului german Gunther von Hagens şi a soţiei sale, Angelina Whalley, expoziţia deschisă la Dublin oferă ”un safari anatomic” ce cuprinde aproape 100 de animale disecate.
”Este fascinant să observi similarităţile anatomice ale vertebratelor şi câte variaţii au survenit ca urmare a condiţiilor şi a mediului în care au trăit animalele – cum ar fi trompa elefantului sau gâtul girafei”, spune curatorul Angelina Whalley pe site-ul expoziţiei.
Metoda prin care sunt conservate animalele este plastinaţia, o tehnică dezvoltată de Gunther von Hagens în 1977. Prin acest procedeu, ţesutul este conservat definitiv prin tratarea cu cauciuc siliconic lichid. Rezultatul final este un organ sau un organism cauciucat, perfect conservat până la nivel celular, şi în mod definitiv.
Procedeul a fost folosit iniţial pentru a conserva specimene mici pentru studii medicale. În anii 1990, tehnica a fost dezvoltată pentru a putea fi conservate specimene întregi. Fiecare corp necesită până la 1.500 de ore de pregătire.
Cea mai complexă lucrare a anatomistului Gunther von Hagenseste girafa, care a necesitat 3 ani pentru a fi conservată, o durată de 10 ori mai mare decât cea necesară pentru un corp uman.
Numit „Doctor Moarte” (Dr Death, în original, n.r.), Von Hagens a efectuat turnee mondiale cu controversata expoziţie „Body Worlds”, din 1995, atrăgând circa 40 de milioane de vizitatori.
O expoziţie temporară, intitulată „The Human Body”, a avut loc la Bucureşti, în perioada 22 martie – 4 august 2013, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
Sursa: Mediafax