Românii nu prea merg la teatru, dar citesc
Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC) lansează cea de-a noua ediţie a publicaţiei „Barometrul de Consum Cultural 2014”, cea mai importantă analiză statistică a sectorului cultural din România, informează instituţia din subordinea Ministerului Culturii (MC).
Evenimentul, care se va desfăşura luni, de la ora 18.00, în foaierul Aulei Ministerului Culturii, va marca şi inaugurarea oficială a institutului.
„Barometrul de Consum Cultural 2014. Cultura, între global şi local” oferă informaţii despre dinamica valorilor şi practicilor din societatea românească din prezent, despre modul în care populaţia se raportează la sectorul cultural, devenind un instrument esenţial în dezvoltarea strategiilor locale şi regionale.
Rezultatele reflectă vitalitatea culturală la nivel naţional, precum şi tendinţele de consum ale populaţiei. Volumul se adresează atât publicului larg, cât şi specialiştilor şi reprezentanţilor autorităţilor publice centrale şi locale.
Potrivit Barometrului, 24% dintre români consideră cultura ca fiind „nu prea importantă” şi 63% din populaţia României nu merge niciodată la teatru, în schimb, 47% din populaţia României citeşte o carte pe lună sau mai mult, iar 43% dintre români vizitează muzee o dată pe an sau mai des.
Analize detaliate despre principalele obiceiuri de consum cultural se regăsesc în cele opt capitole ale studiului.
Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, aflat în subordinea Ministerului Culturii, a fost înfiinţat în anul 2013, prin comasarea Centrului de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii (CCCDC) şi a Centrului de Pregătire Profesională în Cultură (CPPC).
Astfel a devenit singurul institut naţional care are ca obiective studierea, cercetarea şi furnizarea de date statistice pentru domeniul culturii, precum şi formarea continuă a celor care aleg o carieră în sectorul ocupaţional – cultură.
Misiunea INCFC este de a ajunge prin cercetare şi formare culturală la toţi cei care activează în acest domeniu, indiferent de nivelul de subordonare sau tipul de organizaţie, cu scopul de a colecta şi disemina date statistice pentru fundamentarea propriilor proiecte, dar şi de a sprijini dezvoltarea profesională a acestora.
Alături de oficiali ai Ministerului Culturii, Carmen Croitoru, managerul INCFC şi coordonator al lucrării, va oferi la această lansare detalii despre activitatea institutului şi importanţa analizelor cuprinse în „Barometrul de Consum Cultural 2014”.
Sursă: Mediafax