Solar Impulse 2, avion alimentat exclusiv cu energie solară, a pornit într-o călătorie istorică
Aparatul revoluţionar, care nu foloseşte niciun fel de carburant, a decolat la ora locală 07.12 (03.12 GMT) din capitala Emiratelor Arabe Unite, la scurt timp după răsăritul Soarelui, în timp ce o briză lejeră mătura asfaltul micului aeroport din Al-Bateen.
Solar Impulse 2 zboară spre est, iar prima escală a fost fixată la Muscat, capitala sultanatului Oman, unde avionul ar trebui să ajungă spre sfârşitul zilei. Acest traseu, care măsoară circa 400 de kilometri, ar trebui să fie parcurs în aproximativ 12 ore.
Cei doi piloţi elveţieni, purtând uniforme portocalii, André Borschberg şi Bertrand Piccard, au efectuat ultimele verificări în timpul nopţii de duminică spre luni. André Borschberg a fost aplaudat de întreaga echipă în momentul în care s-a instalat în cabina acestui avion cu un singur loc. „Este, înainte de toate, o provocare umană”, a spus el.
Decolarea din Abu Dhabi, prevăzută iniţial pentru sâmbătă, a fost întârziată din cauza vânturilor puternice care au bătut în acea regiune în timpul weekendului.
Călătoria în jurul lumii, ce va fi realizată în 12 etape, reprezintă încununarea celor 12 ani de cercetări ştiinţifice realizate de André Borschberg şi Bertrand Piccard care, în plus faţă de o reuşită tehnică, doresc să transmită şi un mesaj politic.
„Vrem să împărtăşim lumii viziunea noastră despre un viitor curat”, a declarat Bertrand Piccard, care spune că această misiune ar trebui să contribuie la lupta împotriva încălzirii globale.
„Încălzirea climei oferă o oportunitate fantastică pentru a aduce pe piaţă noi tehnologii verzi, care vor contribui la conservarea resurselor naturale ale planetei noastre, la crearea de locuri de muncă şi la susţinerea creşterii economice”, a adăugat pilotul elveţian.
Ideea unui zbor efectuat doar cu ajutorul energiei solare a reprezentat adeseori un motiv de ironie în rândul reprezentanţilor industriei aeronautice. Bertrand Piccard, provenind dintr-o „dinastie” de savanţi-aventurieri elveţieni, a realizat primul zbor în balon în jurul lumii, fără escală, în anul 1999.
Avionul Solar Impulse 2 (SI2) este propulsat cu ajutorul a peste 17.000 de celule solare care acoperă aripile sale cu o anvergură de 72 de metri – aproape la fel ca un avion Airbus A380. Însă SI2, construit din fibră de carbon, are o greutate de doar 2,5 tone – la fel ca un automobil 4×4, reprezentând mai puţin de 1% din greutatea unui avion Airbus A380.
În total, aparatul va parcurge 35.000 de kilometri, cu o viteză relativ modestă (între 50 şi 100 kilometri pe oră), survolând două oceane (Pacific şi Atlantic).
Această călătorie în jurul lumii, efectuată la o altitudine de cel mult 8.500 de metri, va dura cinci luni şi va include 25 de zile de zbor efectiv, înainte de revenirea avionului la Abu Dhabi, programată pentru sfârşitul lunii iulie-începutul lunii august.
Bertrand Piccard se va afla în cabina lui SI2 atunci când avionul va ateriza din nou în Emiratele Arabe Unite, dacă totul se va desfăşura cu bine în această misiune. După Oman, India şi Myanmar vor fi destinaţiile următoare, înainte de etapa cea mai lungă a misiunii: cinci zile consecutive de zbor, cu un singur pilot, care va face legătura între Nanjing, în China, şi arhipelagul american Hawaii, în Oceanul Pacific.
Bertrand Piccard spune că internauţii vor putea să urmărească în direct tot ceea ce piloţii vor face în cabină, dar şi ceea ce se petrece în centrul de control al misiunii, aflat la Monaco, pe site-ul solarimpulse.com.
Acelaşi pilot elveţian a precizat că o petiţie a fost lansată pentru a promova energiile nepoluante în rândul publicului larg, pe site-ul futureisclean.org.
În total, 130 de persoane participă la această aventură ştiinţifică: 65 vor însoţi piloţii în jurul lumii (în cadrul departamentului de logistică) şi alţi 65 vor fi la Monaco, în centrul de control al misiunii (meteorologi, controlori aerieni şi ingineri).
Solar Impulse 2 este succesorul primului prototip Solar Impulse 1, care a permis creatorilor proiectului să efectueze mai multe zboruri de lungă durată în Europa, Maroc şi să traverseze Statele Unite în 2013 cu mai multe escale, devenind primii din lume care au reuşit o astfel de realizare ştiinţifico-tehnologică.
Sursă: Mediafax