Unul dintre cele mai mari pericole de îngrăşare
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Cornell (SUA), publicat în revista Appetite, persoanele care urmăresc emisiuni gastronomice tind să aibă o greutate corporală mai mare, pentru că vedete precum Gordon Ramsay şi Nigella Lawson prezintă preparatele culinare bogate în calorii ca fiind normale.
Potrivit dailymail.co.uk, vizionarea acestor maeştri bucătari în timp ce prepară feluri copioase „poate sugera existenţa unei norme sociale în prepararea acestor tipuri de mâncare”, spun cercetătorii.
Iar figurile populare, privite ca o autoritate în domeniu, pot exacerba această problemă.
„Gazdele emisiunilor gastronomice pot fi privite ca nişte autorităţi ale mâncărurilor şi, pentru că omul în comportamentul său este modelat de figuri autoritare, aceste personalităţi pot influenţa obiceiurile culinare ale spectatorilor”, spun cercetătorii.
La acest studiu au participat 500 de femei cu vârsta medie de 27 de ani.
Cercetătorii au comparat greutatea corporală a femeilor care găteau şi se uitau la astfel de emisiuni cu cea a doamnelor care găteau, dar nu vizionau astfel de programe. Admiratoarele show-urilor culinare aveau o greutate medie de 74,4 kilograme, comparativ cu greutatea medie a femeilor care nu vizionau astfel de emisiuni – 69,3 kilograme.
Un studiu publicat în British Medical Journal în 2012 a arătat că reţetele create de unii dintre cei mai populari maeştri bucătari deveniţi vedete TV conţin mai multe calorii şi grăsimi şi mai puţine fibre decât mâncărurile gata preparate care se găsesc în supermarketuri.
Studiul, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Newcastle, Marea Britanie, a analizat 100 de reţete alese aleatoriu din cărţile de bucate ale unor vedete ale domeniului şi 100 de mâncăruri gata preparate comercializate în magazinele de profil.
SURSA : Mediafax