Tot mai mulţi copii se nasc deja obezi. Cum explică specialiştii fenomenul?
Numai în Marea Britanie, începând din 2011, 1.403 bebeluşi au fost declaraţi obezi la naştere; nu pare un număr mare, raportat la populaţia britanică, dar cifra este în creştere, arătând că există o tendinţă de răspândire a acestui fenomen, anterior foarte rar.
La unele spitale au fost înregistrate sute de naşteri ale unor copii a căror greutate a depăşit 4,5 kg – limita începând de la care un nou-născut este considerat supraponderal (macrosomie fetală).
Peterborough and Stamford ¬Hospitals Trust a raportat 280 de naşteri ale unor astfel de copii, iar la George Eliot Hospital NHS Trust au fost înregistrate 265 de asemenea naşteri, arată cifrele unei anchete realizate de publicaţia britanică Mirror.
A crescut, de asemenea, numărul bebeluşilor ce cântăreau peste 5,5 kg la venirea pe lume, în câteva cazuri fiind raportate chiar greutăţi de peste 6,3 kg.
Ce spun specialiştii despre acest fenomen? Tam Fry, din cadrul organizaţiei National Obesity Forum, spune că, deşi unele mame suferă de afecţiuni medicale ce pot duce la creşterea taliei fătului, în marea majoritate a cazurilor este vorba doar despre supraalimentare.
Specialistul a explicat că, pur şi simplu, numărul gravidelor obeze este în creştere, iar alimentaţia în exces a viitoarei mame influenţează şi greutatea copilului încă nenăscut.
Problema constă în faptul că excesul ponderal la naştere predispune copilul la un risc crescut de apariţie a obezităţii şi a altor afecţiuni metabolice mai târziu în viaţă.
Se crede că aproximativ 82% dintre copiii obezi vor continua să sufere de exces ponderal. În timpul copilăriei, ei vor adopta aceleaşi obiceiuri alimentare ca şi părinţii lor, ceea ce va agrava problema.
Alimentaţia şi, în general, stilul de viaţă al părinţilor în momentul conceperii copilului – şi chiar înainte de aceasta – îi influenţează sănătatea. Femeile au responsabilitatea de a se menţine în formă, deoarece de asta depinde sănătatea generaţiilor viitoare; altfel, se va instala un cerc vicios care va continua la infinit, a spusTam Fry.
Tot după opinia lui, unul dintre motivele pentru care a crescut numărul naşterilor prin cezariană este faptul că tot mai mulţi copii sunt prea mari pentru a fi născuţi pe cale naturală.
Un purtător de cuvânt al Colegiului Regal de Obsterică a afirmat că pregătirea pentru aducerea pe lume a unui copil sănătos începe cu mult înainte de momentul concepţiei. Dacă o femeie încearcă să rămână însărcinată, trebuie să fi adoptat deja un stil de viaţă sănătos: să mănânce echilibrat, să nu bea alcool şi să nu fumeze.
De asemenea, purtătorl de cuvânt a criticat „mitul” nociv conform căruia căruia o femeie însărcinată trebuie „să mănânce pentru doi”; această convingere le face pe multe femei să se supraalimenteze în perioada sarcinii. E necesară o alimentaţie echilibrată (cantităţi mari de legume, reducerea cantităţii de zahăr), dublată de exerciţii fizice uşoare precum plimbările lungi pe jos sau alergările uşoare.
Surse: Mail Online, Mirror