Organizaţia teroristă Stat Islamic a ars mii de cărţi şi manuscrise rare din bibliotecile din Mosul

27 02. 2015, 12:29

Informaţiile iniţiale spuneau că aproximativ 8.000 de cărţi au fost distruse de acest grup extremist. Ulterior, Elijah J. Magnier, şeful departamentului de corespondenţi ai cotidianului Al Rai, a dezvăluit pentru The Independent că reprezentanţii Bibliotecii Publice din Mosul au raportat că 112.709 cărţi şi manuscrise, dintre care unele se aflau pe lista de documente rare protejate de UNESCO, au fost distruse de SI.

Ghanim al-Ta’an, directorul Bibliotecii Publice din Mosul, spune că extremiştii SI au demolat clădirea bibliotecii folosind dispozitive explozive.

„Oamenii au încercat să îi oprească pe membrii acestui grup terorist să ardă biblioteca, dar au eşuat”, a declarat o sursă locală pentru IraqiNews.com.

Potrivit altor informaţii apărute în presa regională, militanţii SI au pătruns la început în biblioteca din Mosul şi au făcut un „rug” uriaş în holul principal din cărţi şi texte ştiinţifice, în faţa privirilor îngrozite ale studenţilor.

Printre documentele care au fost arse se află o colecţie rară de ziare irakiene de la începutul secolului al XX-lea, hărţi, cărţi şi colecţii rare de documente din perioada Imperiului Otoman.

Un profesor de istorie de la Universitatea din Mosul spune că extremiştii islamişti au început să distrugă biblioteca – înfiinţată în 1921 şi devenită un simbol al renaşterii statului irakian modern – la începutul acestei luni.

El spune că militanţii SI au provocat pagube substanţiale şi în Biblioteca musulmanilor suniţi, în biblioteca veche de 265 de ani a Bisericii Latine a fraţilor dominicani şi la Biblioteca Muzeului din Mosul.

Potrivit altor informaţii, este posibil ca militanţii SI să nu fi distrus toate cărţile pe care le-au confiscat, deoarece anumiţi locuitori din Mosul au povestit presei locale că au văzut multe camioane cu plăcuţe de înmatriculare siriene, încărcate cu documente şi cărţi, părăsind oraşul pe timpul nopţii.

Ei afirmă că aproximativ 2.000 de cărţi – inclusiv cărţi de poveşti pentru copii, dar şi de poezie, filosofie, sport, sănătate, cultură şi ştiinţă – au fost încărcate în şase camioane.

În 2003, în timpul celei de-a doua ofensive americane în Irak, Biblioteca Publică din Mosul a fost distrusă. Multe dintre volumele ei preţioase au dispărut, dar eforturile depuse de localnici – care au salvat multe cărţi de valoare ascunzându-le în casele lor – şi banii donaţi de familiile bogate, cu care au fost răscumpărate cărţile furate, au salvat această bibliotecă.

Sursă: Mediafax