Cel mai vechi muzeu de istorie naturală din ţară şi-a închis porţile din cauza stării deplorabile a clădirii în care se află – GALERIE FOTO

Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi a fost inaugurat în 1834 şi a funcţionat iniţial în imobilul denumit „Casa Balş”, apoi în Academia Mihăileană, prima instituţie de învăţământ superior modernă din Moldova, inaugurată la Iaşi sub domnia lui Mihail Sturdza. Din anul 1841, muzeul se află într-o clădire monument istoric, fost conac boieresc.

În clădirea aflată vizavi de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, care datează de la sfârşitul secolului al XVII-lea, se află aproximativ 300.000 de exponate, variind de la nevertebrate la reptile, păsări, mamifere sau chiar replici ale dinozaurilor care trăiau în urmă cu sute de milioane de ani. Din colecţia muzeului a făcut parte şi o rară mumie egipteană, care s-a pierdut în timpul celui de-al doilea război mondial.

• Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
• O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean

FOTO: Cătălin Hopulele/Mediafax Foto    

FOTO: Cătălin Hopulele/Mediafax Foto

Pereţii majorităţii sălilor, plini de crăpături care se întind ca pânzele de păianjen, sunt infiltraţi cu apă în urma topirii zăpezilor, unele săli având prelate deasupra vitrinelor cu exponate pentru a se evita degradarea acestora.

Situaţia clădirii este atât de gravă încât, pentru a evita riscul accidentării vizitatorilor, din mai 2013 muzeul este închis în aşteptarea unei „expertize tehnice pentru consolidare”, care încă nu s-a făcut.

FOTO: Cătălin Hopulele/Mediafax Foto    

FOTO: Cătălin Hopulele/Mediafax Foto

În prezent, proprietar al imobilului este statul român, prin Primărie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” este administrator şi deţine toate piesele din muzeu, iar Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi are sediul în aceeaşi clădire şi proprietate asupra parterului. Există şapte angajaţi, patru muzeografi, un taxidermist, un conservator şi un custode, exceptând personalul de întreţinere.

În urmă cu aproape zece ani, muzeul era pe lista scurtă pentru a intra într-un proces de renovare şi consolidare, însă Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi a dat în judecată Primăria şi Universitatea pentru a se stabili cu exactitate cine este proprietar în acte pe imobil.

După un proces care a durat peste opt ani, instanţele (fiindcă s-a ajuns până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) au hotărât ca situaţia să rămână aceeaşi ca înaintea începerii procesului. Însă, între timp, fondurile pentru investiţii ale instituţiei de învăţământ superior ieşean au scăzut foarte mult şi singura metodă prin care se mai poate interveni asupra imobilului este prin accesarea unor fonduri europene pe următorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene.

„Proprietar este statul român prin Primărie, iar noi suntem administratorii, de prin 1952, şi ceea ce vedeţi aici este munca atâtor generaţii de universitari care au contribuit ştiinţific la colecţii. Este cel mai vechi muzeu din Principatele Române, înfiinţat cam cu şase luni înaintea Muzeului Antipa. Este mai vechi şi decât universitatea, vă daţi seama, dacă muzeul datează din 1834 şi Universitatea din 1860. Avem lucruri interesante, frumoase, au venit să le vadă turişti din toate ţările, însă, din păcate, acum stăm în aşteptare”, spune Ion Cojocaru, directorul muzeului şi cadru didactic al Facultăţii de Biologie de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Deşi este închis de aproape doi ani, grădiniţele şi şcolile, clienţii cei mai fideli ai muzeului înainte de închidere, încă mai sună şi întreabă dacă pot aduce copiii în vizită la Iaşi.

FOTO: Cătălin Hopulele/Mediafax Foto    

FOTO: Cătălin Hopulele/Mediafax Foto

„Le spunem mereu că nu ştim când vor putea veni. Vă daţi seama, pentru o clădire care are câteva sute de ani vechime, doi-trei ani pentru reparaţie nu ar fi nimic, dar să obţinem întâi fondurile”, afirmă directorul muzeului.

Copiilor le place mereu să vină, povestesc şi angajaţii, în special pentru colecţiile de fluturi, care se întind pe un perete întreg, cuprind toate speciile rare din România, dar şi din toată lumea. Însă tinerii vizitatori ai muzeului vin şi pentru poveştile care se ascund în spatele exponatelor.

Elefantul Gaba, spre exemplu, o specie indiană, gri, cu colţii ascuţiţi, a murit la Iaşi în zona lacului Ciric, în 1834. Fusese adus de un cunoscut circ italian al vremii, Luzzatto, însă boala şi frigul l-au răpus chiar când circarii se pregăteau să ridice corturile şi să pornească din nou la drum. Domnitorului Mihail Sturza i-a plăcut ideea de a avea un elefant în palatul său din Iaşi şi l-a cumpărat de la circari pentru 135 de galbeni, însă unul dintre primii directori ai muzeului, Iacob Cihac, a insistat ca mamiferul să fie donat muzeului.

„Elefantul a fost adus, reconstruit aici şi este o piesă foarte importantă pentru noi. Are valoare mare pentru că avem acest schelet, care nu este chiar adult, este juvenil, ar mai fi crescut puţin poate, dar un schelet pe care ar fi fost foarte greu să îl obţii astăzi. Este original, sunt originale atât oasele, cât şi pielea”, explică Ion Cojocaru.

Însă domnitorul Sturza a cumpărat doar scheletul elefantului, iar legendele locale vorbesc despre faptul că pielea lui a fost luată de localnici şi pusă ca acoperiş pe una dintre casele de la periferia Iaşului. A fost nevoie de 25 de cercetători ca să o transporte până la muzeu, unde a stat depozitată 25 de ani.

Acum, în muzeu există două reprezentări ale elefantului Gaba – scheletul său, alături de o reprezentare la scară pe care este montată pielea. Aceasta din urmă, după ce a stat 25 de ani depozitată, a trebuit să fie ţinută şase luni în apă înainte ca un naturalizator german să o poată pregăti.

FOTO: Cătălin Hopulele/Mediafax Foto    

FOTO: Cătălin Hopulele/Mediafax Foto

Povestea elefantului Gaba este însă strâns legată şi de alegerea domnitorului Cuza la Iaşi. Datorită faptului că un schelet de elefant expus era rar la vremea respectivă, sala principală de întâlnire din clădirea muzeului a ajuns să poarte, neoficial, numele de „Sala Elefant”. Aici, în 3 ianuarie 1859, cu două zile înainte de alegerile din 5 ianuarie din Sala Muzeului Unirii din Iaşi, deputaţii care urmau să voteze pentru un nou domnitor s-au întâlnit şi au stabilit ca acesta să fie Alexandru Ioan Cuza.

„Sala poartă acelaşi nume şi până astăzi, iar în interior avem păstrate urnele în care s-au depus voturile”, menţionează directorul muzeului.

Printre cele 300.000 de exponate ale muzeului se numără şi multe care sunt legate de perioada paleologică, atât fosile descoperite de către muncitori, localnici sau cercetători pe valea râului Siret, cât şi exponate realizate de echipa muzeului.

Dacă printre primele piese aduse la muzeu se numărau mandibule, molar de mamut sau oase de rinocer blănos, folosite de oameni în urmă cu aproape 200 de ani drept contragreutăţi la cumpăna pentru scos apa din pământ, ultimul exponat este un nervertebrat care a existat în urmă cu 400 de milioane de ani şi care nu mai este reprodus în scară naturală la niciun alt muzeu.

„Exponatul l-am terminat luna trecută, este un nervertebrat care seamănă cu un scorpion. Este în mărime naturală, are aproape doi metri, vine din lumea mărilor de acum 400 de milioane de ani şi este un artropod gigantic, se pare că ar fi cel mai mare din toate timpurile. Este unicat, nu îl mai are niciun muzeu, l-am făcut respectând toate structurile. Cât a fost muzeul închis am continuat să lucrăm ca să păstrăm moralul oamenilor şi să fie activitate. Avem nevoie şi de astfel de exponate pentru a fi în pas cu modernitatea. Oamenii se mai uită la televizor, pe Internet, văd dinozauri şi am vrut să avem şi noi ceva în domeniul acesta”, povesteşte Ion Cojocaru.

În afara artropodului Pterygotus, mai există doi dinozauri expuşi la muzeu, dar şi o pasăre Kelenken, de câteva ori mai mare decât un struţ, realizată la dimensiunea ei naturală într-un proiect care a durat din 2010 până în 2012.

FOTO: Cătălin Hopulele/Mediafax Foto    

FOTO: Cătălin Hopulele/Mediafax Foto

„Activitatea muzeistică presupune, în vremurile acestea mai noi, şi crearea de replici pentru că materialul original nu poate fi obţinut de multe ori sau e interzis. Pasărea aceasta este cea mai mare din toate timpurile, a trăit în Argentina acum 15 milioane de ani, este cât elefantul de mare. Pe lângă ea, struţul, care este cea mai mare pasăre actuală, pare cât un pui. Am lucrat la ea pană cu pană, are riduri, are tot, am făcut-o cât am putut de ştiinţific”, povesteşte directorul.

O mare parte din activitatea muzeului o reprezintă cercetarea. Mai puţin de jumătate dintre exponatele pe care le are muzeul sunt şi expuse în prezent, restul fiind disponibile pentru cercetătorii interesaţi de colecţii specifice. Multe dintre acestea însă nu au putut fi expuse şi din lipsă de spaţiu, iar în urma unei eventuale modernizări, conducerea muzeului susţine că ar vrea să se extindă şi în zona podului, pentru a avea încă un nivel unde să expună, însă clădirea, fiind de patrimoniu, nu permite prea multe modificări structurale.

„Înainte de a avea loc acel litigiu, clădirea era pe o listă de investiţii pentru modernizare. Ulterior, a fost acel proces şi acum doar pe fonduri europene dacă vom mai putea să obţinem un proiect. Este păcat pentru că muzeul se leagă simbolic de istoria noastră modernă, alegerea lui Cuza, acolo a apărut prima lucrare în domeniul istoriei naturale, priorităţi care au pus, de fapt, bazele culturii moderne în România şi care sunt atât de puţine încât sigur că merită prezervate”, explică rectorul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza”, profesor doctor Vasile Işan.