Home » D:News » National Geographic Traveller: o româncă, printre finaliştii concursului de fotografie din 2015

National Geographic Traveller: o româncă, printre finaliştii concursului de fotografie din 2015

Publicat: 10.02.2015
National Geographic Traveller din Marea Britanie şi-a anunţat finaliştii competiţiei de fotografie din 2015, printre aceştia numărându-se şi Alecsandra Raluca Drăgoi, care a impresionat cu o poză realizată în Comăneşti, România, ce surprinde tradiţiile de Anul Nou.

National Geographic Traveller a lansat competiţia anuală de fotografie în septembrie 2014, iar fotografii din Marea Britanie au fost invitaţi să-şi înscrie imaginile la una dintre cele şase categorii: „Action”, „Animal”, „People”, „River”, „Rural” şi „Urban”, informează huffingtonpost.co.uk.

„Am fost incredibil de impresionaţi de răspunsurile primite la competiţia noastră anuală de fotografie, cu un standard fenomenal de ridicat de creativitate şi calitate fotografică”, a declarat Pat Riddell, editor la National Geographic Traveller.

Imaginea cu care Alecsandra Drăgoi a câştigat primul loc la categoria la categoria „People” a concursului National Geographic Traveller

Astfel, la categoria „People”, câştigătoare a fost fotografia româncei Alecsandra Raluca Drăgoi, realizată în Comăneşti, România; la „Action”, s-a afirmat Yanick Targonski, cu o fotogafie făcută într-un tren în mişcare, în Sri Lanka; la „Urban”, Philip Braude, cu o fotografie realizată în Londra, iar la categoria „River”, apreciată a fost poza lui Claire Carter, realizată în Rio de las Vueltas, în partea argentiniană a Patagoniei.

De asemenea, Chris Miller, cu o fotografie realizată în Phong Nha-Ke Bang National Park, Vietnam, a fost câştigător la categoria „Rural”, iar Barry Robertson, cu o imagine din Falkland Islands, a fost apreciat la secţiunea „Animals”.

Alecsandra Raluca Drăgoi s-a născut în România, iar în prezent locuieşte în Londra, Marea Britanie.

„Am avut întotdeauna curiozitatea să descopăr locuri noi şi să întâlnesc oameni din toată lume. Prin urmare, Anglia a fost cea mai bună alegere, fiindcă am oportunitatea de a întâlni oameni interesanţi din diferite medii culturale şi etnice”, scrie românca pe site-ul său, alecsandraralucadragoi.com, unde se regăsesc mai multe informaţii despre ea, cât şi o serie de fotografii ale sale.

Câştigătorul competiţiei va fi anunţat pe 14 februarie, la Telegraph Outdoor Adventure & Travel Show, care va avea loc la Londra.

National Geographic are reputaţia de a fi „epicentrul” celor mai bune lucrări de fotojurnalism din lume.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase