Un român a supravieţuit unei avalanşe pe Vârful Păpuşa şi a filmat totul (VIDEO)
Salvamontistul voluntar şi instructorul de sporturi de iarnă Sorin-Alexandru Radu a nimerit într-o avalanşă pe 3 februarie, în timp ce cobora cu snowboardul pe Vârful Păpuşa, în judeţul Gorj.
Sorin a reuşit să surprindă experienţa pe camera ataşată la cască. În videoclip se poate vedea zăpada rupându-se în valuri în jurul sportivului, acesta fiind apoi acoperit, lovit şi răsucit de avalanşă.
Românul a supravieţuit nevătămat experienţei, iar imaginile au ajuns să fie preluate de site-ul de ştiri din tehnologie şi divertisment Mashable.