Home » D:News » Primele fotografii cu planeta pitică Pluto şi cu Charon, satelitul ei natural (FOTO)

Primele fotografii cu planeta pitică Pluto şi cu Charon, satelitul ei natural (FOTO)

Publicat: 06.02.2015
Primele fotografii clare cu planeta pitică Pluto şi cel mai mare dintre sateliţii ei, Charon, realizate de sonda spaţială New Horizons, au fost publicate recent de NASA, informează bbc.com.

Acestea sunt primele imagini clare obţinute de NASA, după ce agenţia spaţială americană a început numărătoarea inversă, în iulie 2014, în cadrul acestei misiuni spaţiale, ce vizează survolarea planetei pitice Pluto de către o sondă.

Pluto şi satelitul ei apar sub forma unor picături albe în acele imagini, care au fost realizate de la o distanţă de 200 milioane de kilometri.

Până în luna mai, sonda New Horizons va expedia pe Terra mai multe imagini cu Pluto – o planetă pitică aflată la o distanţă de 5 miliarde de kilometri – care vor fi mult mai clare decât fotografiile obţinute cu telescopul spaţial Hubble.

Oamenii de ştiinţă nu pot să obţină prea multe date din aceste imagini preliminare. Ele au fost realizate în principal pentru a vedea dacă sonda New Horizons este corect poziţionată pentru „întâlnirea” ei istorică cu Pluto, care va avea loc peste cinci luni.

Inginerii de la NASA vor realiza în perioada următoare o serie de teste optice şi de navigaţie. Ei trebuie să se asigure că sonda nu se va îndrepta spre niciuna dintre rocile reziduale care plutesc în jurul lui Pluto, pe lângă care New Horizons va trece cu o viteză de 13 kilometri pe secundă. Prima ajustare a traiectoriei sondei este programată pentru luna martie.

NASA a publicat aceste imagini cu Pluto pe 4 februarie, când s-au împlinit 109 ani de la naşterea lui Clyde Tombaugh, astronomul care a descoperit această planetă pitică acoperită cu gheaţă în anul 1930.

Astronomul american a murit în 1997, însă fiica lui, Annette Tombaugh, a acordat un scurt interviu pentru NASA: „Tatăl meu ar fi încântat să vadă fotografiile trimise de New Horizons.

Să vezi cu adevărat planeta pe care el a descoperit-o şi să descoperi mai multe lucruri despre ea – să apuci să vezi sateliţii lui Pluto – ar fi fost ceva care l-ar fi uluit. Sunt sigură că aceste lucruri ar fi însemnat foarte mult pentru el, dacă ar mai fi trăit astăzi”.

Pluto are cinci sateliţi cunoscuţi. Doar cel mai mare dintre ei, Charon, apare în noile imagini, fiind surprins după o expunere de doar o zecime de secundă.

Expuneri mai îndelungate ale instrumentelor de pe New Horizons vor dezvălui şi ceilalţi sateliţi şi, poate, alte corpuri cereşti necunoscute deocamdată, care sunt atrase de gravitaţia lui Pluto.

Cea mai mare dintre fotografiile publicate de NASA a fost realizată de Long-Range Reconnaissance Imager (LORRI) – telescopul principal şi sistemul de fotografiat de la bordul sondei.

Atunci când New Horizons va ajunge la cea mai mică distanţă de Pluto, pe 14 iulie, LORRI va capta detalii de la suprafaţa planetei pitice cu o rezoluţie deosebit de fină.

Pluto este o planetă pitică din Sistemul Solar, a doua ca mărime după Eris. Până în 2006 a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar, atât prin prisma distanţei faţă de Soare, cât şi prin prisma descoperirii planetelor din acelaşi sistem cu Terra.

Sursa: Mediafax

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia Domnului”
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia ...
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?