Boeing va fi prima companie privată care va transporta astronauţi pe ISS

28 01. 2015, 00:00

NASA a ales în septembrie 2014 companiile Boeing şi SpaceX pentru a construi primele două vehicule spaţiale private care vor fi capabile să transporte astronauţi pe ISS şi să pună astfel capăt dependenţei americane de capsulele spaţiale ruseşti Soyuz.

„Prima misiune (comercială) cu echipaj uman către ISS va fi o misiune Boeing”, a precizat Kathy Lueders, care coordonează programul de zboruri spaţiale comerciale din cadrul NASA, într-o conferinţă de presă.

Ea a dezvăluit cu această ocazie existenţa unor diferenţe în ceea ce priveşte dezvoltarea programelor celor două companii şi a vorbit despre necesitatea începerii acestor misiuni la sfârşitul anului 2017 sau începutul lui 2018.

Contractul de 6,8 miliarde de dolari încheiat de NASA (4,2 miliarde de dolari pentru Boeing şi 2,6 miliarde de dolari pentru SpaceX) acoperă un total de şase misiuni ce vizează transportul de astronauţi pe ISS, pentru fiecare dintre cele două companii, precedate de două zboruri de testare, din care unul va fi realizat cu astronauţi la bord.

„Boeing a îndeplinit deja două etape cheie din contractul său, în timp ce SpaceX a îndeplinit doar una”, a spus Kathy Lueders, precizând că preţul mediu pentru un loc la bordul viitoarelor vehicule spaţiale pe care NASA va trebui să îl plătească va fi de 58 milioane de dolari, pe durata contractelor. În prezent, NASA plăteşte peste 70 milioane de dolari pentru un loc la bordul capsulelor spaţiale ruseşti Soyuz pentru a-i transporta pe astronauţii americani pe ISS.

John Elbon, unul dintre directorii de la Boeing Space Exploration, filiala pentru activităţi spaţiale a grupului american Boeing, a precizat luni, în aceeaşi conferinţă de presă, că primul zbor de testare, fără echipaj uman, al capsulei CST-100 este programat în aprilie 2017, va fi urmat, în iulie 2017, de o misiune spaţială cu doi astronauţi la bord.

Acel zbor-test va fi realizat de un pilot de teste de la Boeing şi un astronaut de la NASA.

Primul zbor din cadrul acelui contract cu NASA şi care va include astronauţi la bord va avea loc în decembrie 2017, a adăugat acelaşi manager de la Boeing Space Exploration.

La rândul ei, SpaceX prevede să efectueze primul zbor fără echipaj al capsulei Dragon V2 „către sfârşitul anului 2016, iar acesta va fi urmat la puţin timp după aceea de un zbor cu echipaj uman la începutul anului 2017”, a dezvăluit Gwynne Shotwell, director general al acestei companii, creată şi dirijată de miliardarul Elon Musk.

Ea a subliniat în timpul aceleiaşi conferinţe de presă faptul că racheta Falcon 9, lansatorul folosit de SpaceX, va efectua peste 50 de zboruri înainte de lansarea capsulei spaţiale cu echipaj uman Dragon V2.

După încheierea programului navetelor spaţiale, în 2011, NASA a ales să încredinţeze accesul la orbita terestră joasă, unde se află ISS, industriei private. Acest fapt permite agenţiei spaţiale americane să se concentreze mai mult pe misiunile din spaţiul îndepărtat, mai ales asupra celor către planeta Marte.

„Am decis în completă cunoştinţă de cauză că, dacă dorim să explorăm spaţiul îndepărtat, va trebui să cedăm sectorului privat lucrurile pe care le stăpânim deja bine”, a reamintit directorul NASA, Charles Bolden.

El s-a declarat bucuros de perspectiva de a pune capăt dependenţei costisitoare a Statelor Unite de Rusia în ceea ce priveşte accesul la ISS.

„Nu vreau să mai semnez niciun alt cec către Roscosmos (agenţia spaţială rusă, n.r.) după anul 2017. Cel puţin, aşa sper”, a adăugat el.

Boeing, beneficiind de o îndelungată experienţă în sectorul spaţial şi principalul constructor al ISS, a promis că va construi capsula CST-100, ce va avea o capacitate de şapte locuri, în fostele hangare modernizate de la Centrul Spaţial Kennedy, unde erau în trecut asamblate navetele spaţiale americane. Această activitate va crea 550 de locuri de muncă, iar cele mai multe vor fi ocupate de forţa de muncă locală.

Capsula CST-100, reutilizabilă de 10 ori, va fi lansată cu racheta Atlas V de la baza aeriană Cape Canaveral din Florida. În ceea ce priveşte compania SpaceX, capsula acesteia, Dragon V2, care va conţine tot şapte locuri, derivă din capsula Dragon, care a efectuat deja şase misiuni perfect reuşite de aprovizionare a ISS şi de aducere pe Terra a unor materiale. Ea va fi lansată cu racheta Falcon 9, tot de la Cape Canaveral.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

Sursa: MEDIAFAX